Statele Unite au blocat din nou miercuri Consiliul de Securitate al ONU să ceară încetarea focului și acces umanitar în Gaza, iar liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a acuzat miercuri Teheranul de „tărăgănare” în negocieri privind programul nuclear iranian. Totodată, forțele americane au arestat un lider al grupării Statul Islamic și au ucis alți doi membri ai organizației în timpul operațiunilor desfășurate între 21-27 mai în Irak și Siria.
Între timp, zeci de manifestanţi israelieni au pornit miercuri din Tel Aviv într-un marş pe jos de trei zile până la graniţa cu Fâşia Gaza pentru a protesta la adresa ofensivei pe care Israelul continuă să o desfăşoare în această enclavă. În acest context, armata a recuperat trupurile neînsuflețite ale unor ostatici morți în captivitatea Hamas.
UPDATE Armata israeliană a recuperat trupurile neînsuflețite ale unor ostatici morți în captivitatea Hamas, soții Judi Weinstein-Haggai și Gad Haggai, a anunțat joi premierul Benjamin Netanyahu, conform Reuters, transmite Agerpres. Forțele armate israeliene au precizat într-un comunicat că au găsit cadavrele în cursul unei operațiuni speciale în zona orașului Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza. Hamas mai deține în prezent 56 de ostatici, dar Israelul estimează că mai mult de jumătate sunt morți.
UPDATE Zeci de manifestanţi israelieni au pornit miercuri din Tel Aviv într-un marş pe jos de trei zile până la graniţa cu Fâşia Gaza pentru a protesta la adresa ofensivei pe care Israelul continuă să o desfăşoare în această enclavă palestiniană, relatează EFE, preluată de Agerpres, conform Digi24. Marşul, organizat de grupul israeliano-palestinian Standing Together, va trece prin diferite oraşe din Israel, unde organizatorii se aşteaptă ca sute de participanţi, inclusiv familiile unor ostatici, să li se alăture până vineri, când vor ajunge la graniţă. „E caniculă astăzi, dar nu mai putem sta cu braţele încrucişate. Trebuie să ne ridicăm şi să facem ceva! Tocmai de aceea vom merge în marş spre un loc pe care guvernul nu vrea să-l vedem”, a transmis grupul pe contul său de pe platforma X.cuperat trupurile neînsuflețite ale unor ostatici morți în captivitatea Hamas, soții Judi Weinstein-Haggai și Gad Haggai, a anunțat joi premierul Benjamin Netanyahu, conform Reuters, transmite News.ro. Forțele armate israeliene au precizat într-un comunicat că au găsit cadavrele în cursul unei operațiuni speciale în zona orașului Khan Younis din sudul Fâșiei Gaza. Hamas mai deține în prezent 56 de ostatici, dar Israelul estimează că mai mult de jumătate sunt morți.
video: fb/Standing Together
UPDATE Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Iranul de „tărăgănare” în negocieri privind programul nuclear iranian, după ce liderul suprem iranian, ayatolahul Ali Khamenei, a apreciat că ultima propunere a Statelor Unite este contrară intereselor ţării sale, relatează AFP, conform News.ro. Trump a precizat că a vorbit la telefon despre dosarul nuclear iranian cu preşedintele rus Vladimir Putin care, în opinia sa, „sugerează” că ar putea „participa” la negocieri între iranieni şi americani.
UPDATE Forțele americane au arestat un lider al grupării Statul Islamic și au ucis alți doi membri ai organizației în timpul operațiunilor desfășurate între 21-27 mai în Irak și Siria, a anunțat miercuri Comandamentul Central al SUA, transmite Mediafax. Operațiunile – cinci în Irak și una în Siria – au avut ca obiectiv perturbarea capacității IS de a se reconstitui și de a planifica atacuri împotriva civililor și forțelor americane din regiune. Pe lângă liderul arestat, un alt membru IS a fost reținut, iar armata americană a recuperat multiple arme. Comandantul USCENTCOM, Michael Erik Kurilla, a declarat că aceste operațiuni subliniază angajamentul pentru „înfrângerea definitivă a ISIS în regiune”, împreună cu aliații și partenerii. Operațiunile din Irak au fost conduse de forțele irakiene în nordul țării, unde celulele IS rămân active și lansează atacuri sporadice împotriva armatei și poliției locale.
UPDATE Statele Unite au blocat din nou miercuri Consiliul de Securitate al ONU să ceară încetarea focului și acces umanitar în Gaza, acuzând textul că „subminează” eforturile diplomatice pentru un armistițiu, relatează AFP, conform Agerpres. Textul prezentat de cei zece membri nepermanenți ai Consiliului de Securitate a întrunit 14 voturi pentru și unul împotrivă. Acest text, „inacceptabil pentru ceea ce spune și inacceptabil pentru ceea ce nu spune”, „ar submina eforturile diplomatice pentru a obține un armistițiu care să reflecte realitatea de pe teren și ar încuraja Hamas”, a declarat ambasadoarea interimară a SUA la ONU, Dorothy Shea, chiar înainte de vot. Conform textului consultat de AFP, acesta solicită „un armistițiu imediat, necondiționat și permanent” și eliberarea necondiționată a ostaticilor.
video: yt/Associated Press
UPDATE Exporturile de arme ale Israelului au atins un nivel record în 2024, ajungând la 14,7 miliarde de dolari, impulsionate de performanțele militare demonstrate în războiul din Gaza, transmite Mediafax. Exporturile de arme israeliene au ajuns la valoarea de 14,7 miliarde de dolari în 2024, ceea ce reprezintă un nivel record, potrivit Le Figaro. Este vorba în special despre „mega-contracte” în valoare de cel puțin 100 de milioane de dolari fiecare. Rezultatele obținute în războiul împotriva Hamas din Fâșia Gaza au stimulat cererea.
UPDATE Cinci sirieni din cadrul minorităţii alawite au fost găsiţi morţi, la două zile după ce au fost arestaţi în apropiere de Damasc de către forţe de Securitate, anunţă miercuri Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), relatează AFP, conform News.ro. Minoritatea musulmană alawită, din care provine fostul preşedinte Bashar al-Assad, este ţinta unor atrocităţi după ce acesta a fost înlăturat de la putere, în decemb rie, de către o coaliţie a unor rebeli islamişti sunniţi condusă de către actualul preşedinte sirian, Amhad al-Sharaa. „Corpurile a cinci persoane care fac parte din comunitatea alawită au fost găsite la Spitalul al-Mujtahid din Damasc”, anunţă SOHR.










































