Noapte sângeroasă în țara vecină. Un atac masiv al Rusiei asupra Kievului a ucis cel puțin 15 persoane și a rănit 75, anunță președintele ucrainean, fiind o creștere a bilanțului victimelor. „Este unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei”, a declarat Volodimir Zelenski. Tragedia se întâmplă în timp ce liderii mondiali se întâlnesc la summitul G7 din Canada.
Imaginile din Kiev arată clădiri grav avariate, locuitori evacuați și echipe de salvare căutând printre dărâmături. Primarul de Kiev, Vitali Kliciko, susține că Rusia a folosit muniție cu dispersie pentru a omorî cât mai mulți civili. Un alt bloc de locuințe a fost lovit la Zaporijie, iar la Odesa sunt raportați cinci răniți, printre care și un copil. În timp ce Kievul era atacat, Rusia a anunțat că a doborât 147 de drone ucrainene care vizau regiuni din interiorul teritoriului rus, inclusiv Moscova. Aeroporturile din capitala rusă au fost închise temporar.
UPDATE Republica Moldova a făcut progrese notabile în procesul de aderare la Uniunea Europeană, însă provocările persistă, iar alegerile parlamentare din toamnă vor fi un test esențial în fața interferenței ruse – avertizează mai mulți eurodeputați. În cadrul dezbaterii unui raport prezentat astăzi de europarlamentarul Sven Mikser, reprezentanții UE au subliniat că sprijinul UE pentru Chișinău este „neclintit”. De asemenea, Comisarul european pentru extindere Marta Kos a atras atenția că Rusia își folosește toate instrumentele pentru a trage înapoi Chișinăul de pe parcursul său european. Însă, dacă țara reușește să continue reformele și trece testul alegerilor parlamentare din toamnă aderarea la UE până în 2030 ar putea fi posibilă, relatează Agerpres.
UPDATE Liderul separatist Vadim Krasnoselski susține că în regiunea transnistreană toate rezervele sunt epuizate, aceasta aflându-se într-un declin economic după criza energetică severă cauzată de Kremlin la începutul anului.
UPDATE Donald Trump îi mai dă o mână de ajutor lui Vladimir Putin. Administrația Trump a renunțat recent la un grup de lucru interagenții creat pentru a elabora strategii menite să sporească presiunea asupra Rusiei în vederea accelerării negocierilor de pace cu Ucraina, potrivit a trei oficiali americani, relatează agenția Reuters, citată de Libertatea.
UPDATE Premierul populist al Slovaciei, Robert Fico, sugerează că țara sa ar putea ieși din NATO, în contextul creșterii cheltuielilor de înarmare. În replică, președintele Peter Pellegrini, care-i este aliat, consideră că neutralitatea ar putea costa mult mai mult, scrie B1.
UPDATE Ucraina a cerut marți convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, în urma unui atac rusesc mortal asupra Kievului și a altor orașe, a declarat un oficial ucrainean pentru agenția de presă de stat Ukrinform.
UPDATE Generalul de brigadă John B. Creel (SUA) a preluat funcția de comandant al principalei formațiuni de informații aeropurtate a NATO, Forța de Informații, Supraveghere și Recunoaștere (NISRF), scrie NewsWeek. NISRF nu este doar o capacitate, ci este un pilon esențial al modului în care NATO răspunde la mediul complex de securitate actual.
UPDATE Un tribunal rus a ordonat, marţi, ca totalitatea acţiunilor la aeroportul Domodedovo, singurul mare aeroport privat din Moscova, să fie transferate către stat, deoarece aeroportul se află sub „influenţă străină”, au anunţat agenţiile de presă ruseşti, preluate de AFP, transmite Agerpres.
UPDATE Compania ucraineană Archimatika propune un concept inovator pentru un nou complex rezidențial din Liov, inspirat din experiența Israelului și în urma consultărilor cu Serviciul de Urgență din Ucraina. Este vorba despre primele apartamente care vor include camere de siguranță individuale, destinate protecției locatarilor în fața atacurilor aeriene rusești, scrie Ziare.com.
UPDATE Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a denunțat, marți, „cruzimea și cinismul” Rusiei, îndemnând Moscova să semneze un armistițiu în Ucraina înainte de a se oferi să acționeze în calitate de mediator în Orientul Mijlociu. Cel puțin 14 persoane, inclusiv un american, au murit la Kiev în noaptea de luni spre marți, în „unul dintre cele mai grave atacuri rusești” împotriva capitalei Ucrainei, potrivit președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. „Un atac mortal în Ucraina din partea lui Vladimir Putin, a cărui cruzime și cinism nu cunosc limite. Către Kremlin, care vrea să facă pace în Orientul Mijlociu: începeți cu Ucraina”, a transmis Jean-Noël Barrot pe platforma de socializare X, notează Gândul.
UPDATE O creștere a ajutorului din partea țărilor europene pentru Ucraina, de la începutul anului 2025, a umplut golul lăsat de dezangajarea noii administrații americane a lui Donald Trump. „Europa face mai mult decât să compenseze retragerea ajutorului american”, scrie institutul într-un comunicat de presă, care enumeră ajutorul militar, financiar și umanitar promis și acordat Ucrainei, notează AlephNews.
UPDATE Taiwan a semnat un parteneriat strategic cu compania Auterion, pentru utilizarea unui software de drone testat în conflictul din Ucraina. Acordul vizează consolidarea capacităţii de apărare a insulei în faţa ameninţărilor militare tot mai agresive din partea Chinei, relatează Reuters.
UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat la atacul masiv asupra Ucrainei și, în special, asupra Kievului, din noaptea de 17 iunie. După cum transmite „Hvîlia”, el a făcut această declarație răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor. Comentând ce părere are despre atacul cu drone asupra Kievului, Trump a întrebat când a avut loc acest eveniment. Când reporterul a clarificat că „chiar acum”, liderul american a spus că va trebui să se informeze.
UPDATE Conform unor date încă preliminare, în Kiev 15 persoane au murit şi 99 au fost rănite în urma atacului masiv al Rusiei din noaptea de 17 iunie, relatează Ukrainskaia Pravda.
UPDATE Comisia Europeană vrea să interzică importurile de gaze naturale și lichefiate rusești până la finele anului 2027, informează Reuters. Însă, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să existe un consens general unanim acceptat între statele membre ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, dintre cele 27 de state membre, doar Ungaria și Slovacia au manifestat opoziție față de acest plan. Austria vrea ca Uniunea Europeană să rămână deschisă la ideea reluării importurilor de gaze naturale ruseşti, după încheierea războiului din Ucraina.
UPDATE Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat pe canalul său de Telegram că, după atacul din zorii zilei, serviciile de urgență au descoperit resturi de muniție cu dispersie în mai multe zone ale orașului. Potrivit acestuia, forțele ruse folosesc intenționat astfel de proiectile pentru a provoca daune maxime în rândul populației. „În cartierul Nivki din Kiev, serviciile de urgență descoperă în acest moment astfel de fragmente ale muniției cu dispersie. Poliția Națională a colectat proiectile, acestea sunt elemente ale încărcăturii muniției, menite să provoace pierderi în masă de vieți omenești”, a transmis Kliciko într-un mesaj video, potrivit Adevărul.
UPDATE Rusia a predat Kievului cadavrele propriilor soldaţi amestecate cu cele ale soldaţilor ucraineni în timpul recentei repatrieri a celor căzuţi în război, a declarat luni ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko, citat de publicaţia The Kyiv Independent, preluată de Agerpres.
UPDATE Războiul Rusiei din țara vecină, care a ajuns la borna de 1.210 zile, continuă deși armata roșie a înregistrat pierderi de un milion de soldați, conform ultimelor date. Generalul-locotenent austriac în retragere Christian Segur-Cabanac a afirmat că este ”un miracol” că Ucraina a rezistat ofensivei lui Putin, timp de peste trei ani. El subliniază că viitorul războiului din Ucraina depinde de un factor crucial, decizia Statelor Unite de a continua sprijinul pentru Kiev, potrivit Ziare.com.
UPDATE Rusia anunţă că Statele Unite au anulat viitoarea reuniune bilaterală privind normalizarea activității misiunilor diplomatice, în contextul în care Moscova şi Washingtonul au început o apropiere de mai multe luni. În cadrul acestor întâlniri, ambele părți au constatat existenţa unor „elemente grave iritante” în relațiile bilaterale, moștenite de la administrația americană anterioară, anunță Reuters.
UPDATE Telegram, aplicația de mesagerie cunoscută pentru accentul pus pe confidențialitate, este susținută de o infrastructură tehnică controlată de companii asociate cu serviciile de informații ale Rusiei. O investigație realizată de IStories arată că o parte importantă din rețeaua Telegram este gestionată de Vladimir Vedeneev, un inginer rus în vârstă de 45 de ani, care deține companii ce au avut contracte cu FSB și alte instituții guvernamentale sensibile, potrivit Techrider.
UPDATE „Încă o noapte de teroare rusească asupra Kievului. Civili uciși, locuințe transformate în ruine. Este o violență sistematică, cu sânge rece. Moldova condamnă cu fermitate această brutalitate. Ucraina are nevoie de mai multă apărare antiaeriană și de acțiuni decisive — acum. Fiecare întârziere îl încurajează pe agresor”, a scris președinta Maia Sandu pe X.
UPDATE În urma bombardamentelor rusești din noaptea de 17 iunie, cel puțin 15 persoane au murit, iar alte 75 au fost rănite la Kiev. În total, au fost lansate peste 440 de drone și 32 de rachete. Este unul dintre cele mai cumplite atacuri asupra capitalei, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Iar la Odesa sunt cel puțin 13 răniți. „Astfel de atacuri sunt terorism în forma sa cea mai pură. Întreaga lume, SUA și Europa, trebuie în sfârșit să reacționeze așa cum o face o societate civilizată în fața teroriștilor. Putin face asta doar pentru că își permite să continue războiul. El își dorește ca războiul să continue. Este grav atunci când puternicii lumii aleg să închidă ochii. Suntem în contact cu toți partenerii, la toate nivelurile posibile, pentru ca reacția să fie pe măsură. Teroriștii trebuie să simtă durerea – nu oamenii normali și pașnici”, a scris liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, pe Telegram.
UPDATE Uniunea Europeană ar trebui să fie deschisă la reluarea importurilor de gaze naturale ruseşti în viitor dacă se ajunge la un acord de pace între Rusia şi Ucraina, a declarat un oficial austriac, în timp ce Bruxelles-ul pregăteşte o propunere de interzicere a importurilor ruseşti, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.
UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat că: ‘Trebuie depuse toate eforturile pentru detensionarea situației din Orientul Mijlociu‘, după cum anunţă Serviciul de presă al Ministerului rus de Externe, citat de Agenţia de presă TASS. Șeful diplomaţiei ruse a declarat că, practic, comunitatea internațională ar trebui să depună toate eforturile pentru a avansa în rezolvarea tuturor problemelor la masa negocierilor, scrie Rador.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Israelul pare reticent să se angajeze într-un demers pașnic de soluționare a conflictului cu Iran. De asemenea, acesta le-a recomandat celor două state să dea dovadă de reținere, potrivit Adevărul.
UPDATE Cel puțin 14 persoane au fost ucise și alte 55 au fost rănite în urma unui atac masiv cu rachete și drone rusești asupra Kievului noaptea trecută, transmite The Kyiv Independent. Pompierii ucraineni au intervenit la incendii izbucnite în urma atacurilor, în cel puțin 27 de locații din diferite cartiere ale capitalei ucrainene. Au fost lovite blocuri, unități de învățământ și infrastructură critică. Salvatorii continuă să caute victime sub dărâmături, fiind expuși unui alt val de atacuri, potrivit Telegraf.
UPDATE Ministrul de externe Andrii Sîbiga a spus că Vladimir Putin „a făcut asta intenționat, chiar în timpul summitului G7“, transmițând „un semnal de lipsă totală de respect față de Statele Unite și alți parteneri care au cerut încetarea crimelor.”
UPDATE Cel mai afectat pare să fi fost Kievul, care a fost lovit în zeci de locuri, ceea de dus la cel puțin 14 morți și 44 de răniți, potrivit ministrului de interne Ihor Klymenko. Cel mai afectat pare să fi fost Kievul, care a fost lovit în zeci de locuri, ceea de dus la cel puțin 14 morți și 44 de răniți, potrivit ministrului de interne Ihor Klymenko. „Astăzi, inamicul nu a făcut economie nici de drone, nici de rachete”, a spus Klymenko despre „unul dintre cele mai mari atacuri” asupra capitalei ucrainene de la începutul războiului și până acum. „Este posibil să existe persoane sub dărâmături. Nu excludem posibilitatea ca numărul victimelor să crească”, a declarat primarul orașului.
UPDATE „În timpul atacului asupra Kievului… un cetățean american în vârstă de 62 de ani a murit într-o locuință aflată vizavi de locul unde medicii ofereau asistență răniților”, a transmis primarul capitalei, Vitali Kliciko, într-un mesaj pe Telegram. Moartea cetățeanului american ar putea atrage reacții puternice din partea administrației de la Washington. Nu este pentru prima dată când cetățeni străini își pierd viața în atacurile rusești asupra Ucrainei, însă cazul unui american ucis direct într-un atac aerian ar putea amplifica presiunile asupra Moscovei, notează Libertatea.
UPDATE Liderul nord-coreean Kim Jong Un a aprobat trimiterea a o mie de genişti pentru a participa la deminarea regiunii ruse Kursk, ocupată parţial timp de câteva luni de către trupele ucrainene, a anunţat marţi Serghei Şoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Rusiei (CSR), informează agențiile de știri EFE şi AFP, citate de Agerpres.
UPDATE Autoritățile din Kiev spun că au avut loc cel puțin 12 lovituri directe în cinci cartiere diferite. Sirenele de raid aerian au sunat fără oprire timp de peste șapte ore. Mulți locuitori au stat toată noaptea în adăposturi, în timp ce deasupra orașului zburau drone și se auzeau explozii.
UPDATE Atacurile rusești au vizat mai multe districte ale orașului, în special zona Solomianski, aflată relativ aproape de centrul Kievului. Acolo, o dronă a lovit un bloc de locuințe, provocând un incendiu. Alte clădiri și zone nerezidențiale au fost avariate, notează Libertatea.
UPDATE Aflat la summitul G7, Donald Trump a sugerat că nu va impune mai multe sancțiuni Rusiei. “Europenii ar trebui să facă asta primii, sancțiunile ne costă o grămadă de bani”, a spus președintele american, ca răspuns la presiunile UE și UK pentru coordonarea cu SUA asupra unor sancțiuni care ar trebui de fapt să lovească țările care fac comerț cu Rusia, precum și o reducere a plafonului la care poate fi cumpărat petrolul rusesc, de la 60 de dolari, la 45 de dolari, notează Biziday.
UPDATE Cel puțin 14 persoane au murit și alte 44 au fost rănite în urma unui atac masiv cu rachete și drone lansat de armata rusă asupra capitalei Ucrainei, Kiev. Printre victime se află și un cetățean american în vârstă de 62 de ani, care și-a pierdut viața în apropierea unui loc unde echipele medicale ofereau ajutor celor răniți, anunță France 24.
UPDATE Igor Klimenko, ministrul de Interne al Ucrainei, a transmis că 27 de zone din Kiev au fost ținta loviturilor rusești, fiind vorba de clădiri rezidențiale, instituții de învățământ și infrastructuri critice.
UPDATE Martori Reuters au spus că în capitală a venit un roi de drone și că au auzit ceea ce păreau rachete. Alerta de raid aerian a fost în vigoare peste șapte ore. Alte părți ale țării au fost, de asemenea, atacate, inclusiv regiunea din jurul capitalei, unde o persoană a fost rănită, și regiunea sudică Odesa, unde 13 persoane au fost rănite, potrivit autorităților locale.
UPDATE Guvernatorul regiunii Belgorod din vestul Rusiei, Viaceslav Gladkov, a propus amânarea pe termen nelimitat a reparațiilor locuințelor și vehiculelor ce aparțin locuitorilor care au plecat în străinătate pentru perioade îndelungate în timpul invaziei pe scară largă a Ucrainei, relatează Novaya Gazeta.
UPDATE Aliații occidentali ai NATO se mișcă prea lent în adoptarea noilor tehnologii militare, a avertizat un membru al echipei de revizuire a apărării din guvernul britanic, potrivit Adevărul.
UPDATE Tensiunile explozive din Orientul Mijlociu, generate de atacurile aeriene ale Israelului asupra Iranului, oferă Rusiei lui Vladimir Putin o oportunitate geopolitică de excepție. Ani de diplomație calculată i-au permis liderului de la Kremlin să cultive relații solide atât cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cât și cu regimul de la Teheran. Acum, în mijlocul unei crize cu ramificații globale, Moscova pare pregătită să se prezinte drept un arbitru indispensabil într-un joc de echilibru regional care implică Statele Unite, China și cele mai fierbinți puncte de pe hartă, conform unei analize The Spectator.
UPDATE Consilierul principal pentru securitatea prezidențială al Rusiei, Serghei Shoigu, a sosit la Phenian unde urmează să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, conform agenției de știri ruse TASS, informează Mediafax.
UPDATE Serviciul rus de informații externe pretinde, fără dovezi, că britanicii i-ar fi ajutat pe ucraineni să pregătească actele de sabotaj de pe teritoriul Federației Ruse. Potrivit SVR, detonarea căilor ferate și atacurile asupra bazelor aeriene rusești, de la 1 iunie, ar fi rezultate ale acestei colaborări, notează Biziday.
UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a încercat luni să găsească un teren comun cu Donald Trump, criticând restricțiile impuse de China la exportul de materii prime utilizate pentru automobile, baterii și turbine eoliene, potrivit Politico.
UPDATE Liderii din Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și SUA, împreună cu Uniunea Europeană, se reunesc până marți în zona stațiunii Kananaskis din Canada. Vorbind alături de premierul canadian Mark Carney, Trump a declarat că fostul Grup al celor Opt a greșit când a dat afară Rusia în 2014, după ce aceasta a anexat Crimeea. „Aceasta a fost o mare greșeală”, a spus Trump, adăugând că el crede că Rusia nu ar fi invadat Ucraina în 2022 dacă Putin nu ar fi fost ejectat. Reuters notează că declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la cât de mult poate obține președintele ucrainean Volodimir Zelenski când se va întâlni marți cu liderii. Țările europene afirmă că doresc să îl convingă pe Trump să susțină sancțiuni mai dure împotriva Moscovei. Zelenski a declarat că intenționează să discute cu Trump despre noi achiziții de arme pentru Ucraina, scrie Mediafax.
























