Ajunși la jumătatea anului, consilierii municipali și primarul de Chișinău se ceartă în continuare pe subiectul bugetului capitalei pentru anul 2025. Edilul Ion Ceban spune că a introdus în proiect peste 90 la sută dintre propunerile consilierilor, doar că acesta nici acum nu a ajuns pe placul celor de la PAS și PSRM. Ultimii insistă să se renunțe la cheltuieli nejustificate, cum ar fi concertele, dar și alte acțiuni cu elemente electorale.
Potrivit primăriei, proiectul revizuit al bugetului municipal pentru anul 2025, plasat astăzi pe ordinea de zi a ședinței CMC, ar conține peste 90 la sută din propunerile înaintate anterior de consilierii municipali din PAS și PSRM.
Cei din urmă, îl contrazic însă pe primar și spun că singura schimbare pe care au văzut o este faptul că în document nu se mai regăsesc cele 100 de milioane de lei oferite de Guvern pentru renovarea cantinelor din școli. PAS cere mai mulți bani pentru asistenții personali, reparații în școli sau pentru grupele cu program prelungit.
Consilierii PSRM spun că nici nu au fost invitați la consultări, iar propunerea lor privind compensațiile la căldură pentru familiile vulnerabile nu a fost inclusă în buget. Ei amenință că fără această modificare nu vor vota proiectul.
Consilierii MAN resping criticile și acuză celelalte fracțiuni că tărăgănează intenționat procesul.
Deși suntem deja la mijlocul anului, Chișinăul este administrat în continuare în baza unui buget provizoriu, după ce mai multe tentative de aprobare a documentului au eșuat. Proiectul bugetului municipal pentru anul 2025 prevede venituri de circa 8,7 miliarde de lei și cheltuieli de circa 9,3 miliarde de lei. Astfel, deficitul constituie aproximativ 630 de milioane de lei și urmează să fie acoperit din împrumuturi interne și externe.




























































