Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Avocații au început greva generală, dar anunță excepții: Negocierile cu autoritățile au eșuat

977a6ec6-164b-46a1-9d56-d2fd2ff92de9_avocat
15 iulie 2025, ora 11:32

A început greva generală a avocaților din Republica Moldova, care va dura până la Congresul Extraordinar al Avocaților din 25 iulie 2025. Discuțiile purtate ieri cu autoritățile nu au dat rezultate. Totuși, Consiliul Uniunii Avocaților din Moldova (UAM) a modificat hotărârea anterioară, precizând cazurile în care activitatea avocaților va continua.

Potrivit unui comunicat al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, la ședință au participat reprezentanții organizației, a Ministerului Justiției, Parlamentului, Aparatului Președintei Republicii Moldova, Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), avocați și consilierul prim-ministrului țării.

Discuțiile au avut loc după ce Parlamentul a aprobat un amendament propus de deputata Efimia Bandalac la proiectul Legii nr. 244/2025, care aduce modificări Legii avocaturii nr. 1260/2002. Uniunea Avocaților susține că amendamentul a fost adoptat fără consultarea breslei și afectează grav independența și autonomia profesiei, dar și dreptul cetățenilor la asistență juridică calificată.

Președintele Uniunii, Dorin Popescu, a declarat că scopul grevei a fost și acela de a deschide un dialog cu autoritățile, însă în lipsa unor soluții concrete, protestul continuă. Avocații consideră că remedierea situației este posibilă doar prin nepromulgarea legii de către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și își mențin apelul public adresat acesteia.

Reprezentanții Parlamentului au recunoscut că modificarea a fost adoptată fără consultare, dar au menționat că fiind o lege organică, ea nu mai poate fi revizuită de actualul legislativ. Ministerul Justiției a propus formarea unui grup de lucru, dar Uniunea Avocaților consideră că acest demers este tardiv și lipsit de eficiență în contextul alegerilor parlamentare apropiate.

Tot în cadrul ședinței, CNAJGS a atras atenția că greva ar putea afecta grav accesul la justiție pentru persoanele vulnerabile. Totodată, s-a subliniat că anumite prevederi incluse în lege, precum interzicerea mandatelor succesive pentru conducerea Uniunii sau includerea reprezentanților guvernamentali în comisiile profesiei, nu corespund practicilor europene.

Prin hotărârea Consiliului Uniunii Avocaților din 14 iulie, s-a stabilit că greva generală se menține, cu câteva excepții. Avocații vor participa doar la proceduri ce vizează:

  • reținerea;
  • măsurile preventive;
  • custodia cetățenilor străini sau apatrizilor;
  • cauze de violență domestică;
  • cauze în care sunt implicați minori.

În toate celelalte situații, absența avocaților este considerată justificată.

TV8.md amintește că avocații din Republica Moldova au anunțat grevă generală începând cu 15 iulie 2025, după ce Parlamentul a votat modificări la Legea cu privire la avocatură. Decizia a fost luată de Consiliul Uniunii Avocaților, care spune că schimbările afectează independența și autonomia profesiei. Greva va dura până pe 25 iulie, zi în care va avea loc un Congres extraordinar al avocaților, convocat pentru a discuta situația. 

Totodată, Uniunea Avocaților cere președintei Maia Sandu să nu promulge legea, votată pe 10 iulie, care modifică organizarea internă a breslei. 

Deputata PAS, Efimia Bandalac, respinge acuzațiile și afirmă că legea nu afectează independența avocaților.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Cu căruța peste drumul de beton proaspăt turnat: O primărie din Hîncești a sesizat poliția
/VIDEO/ Cu căruța peste drumul de beton proaspăt turnat: O primărie din Hîncești a sesizat poliția

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente