Președintele rus Vladimir Putin nu este îngrijorat de ultimatumul de 50 de zile dat de președintele american Donald Trump pentru încheierea unui armistițiu între Rusia și Ucraina, potrivit publicației ucrainene The Kyiv Independent, care citează oficiali anonimi de la Kremlin.
Pe de altă parte, în Ucraina crește starea de tensiune după ce președintele Volodimir Zelenski a promulgat o lege controversată, care suprimă independența agențiilor anticorupție. UE a calificat acest demers drept „un recul serios” în lupta împotriva corupției și și-a exprimat „profunda îngrijorare”. Protestele s-au intensificat în toată Ucraina marți seară.
UPDATE În cadrul discuțiilor de pace de miercuri de la Istanbul cu Ucraina, Rusia a acceptat un nou schimb de mai mulți prizonieri de război și a anunţat că este dispusă să predea încă 3.000 de cadavre ale soldaților morți, le-a declarat reporterilor șeful delegaţiei de la Moscova, Vladimir Medinski, conform Rador.
UPDATE Agențiile anticorupție din Ucraina salută inițiativa președintelui Zelenski de "reformă legislativă menită să le protejeze independența", după ce sute de protestatari au ieșit în stradă pentru a critica punerea sub control politic, pe baza unei legi aprobate de Zelenski, a instituțiilor de luptă anticorupție.
UPDATE Rusia accelerează transformarea sa într-un stat pregătit de război, într-un efort declarat de remodelare a ordinii globale. Potrivit general-locotenentului Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Moscova pregătește cel mai amplu program de înarmare de după prăbușirea Uniunii Sovietice, cu un buget estimat la aproximativ 1,1 trilioane de dolari până în 2036, relatează agenția ucraineană UNIAN.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți, 23 iulie, că instituțiile-cheie din domeniul justiției și al luptei anticorupție vor prezenta, în termen de două săptămâni, un plan comun pentru consolidarea sistemului judiciar, scrie Kyiv Independent.
UPDATE Ursula von der Leyen a avertizat că recentele convulsii politice au remodelat definitiv ordinea mondială. Ea a făcut declarațiile la Universitatea Keio din Tokyo, unde a primit un doctorat onorific. Von der Leyen a menționat războiul Rusiei în Ucraina și conflictele comerciale ale lui Trump ca factori destabilizatori globali. Vizita a avut loc în contextul summitului UE-Japonia, scrie AlephNews.
UPDATE Generalul de aviație Fabien Mandon a fost desemnat șef de Stat Major al Forțelor Armate ale Franței, a anunțat ministrul Apărării francez Sébastien Lecornu. Mandon îl înlocuiește pe generalul Thierry Burkhard, la câteva zile după ce acesta din urmă a susținut ceea ce Le Figaro a descris drept “o conferință de presă neobișnuită” despre pericolele cu care se confruntă Franța și Europa, scrie Gândul.
UPDATE Înaltul judecător al Rusiei, Irina Podnosova, considerată un apropiat al președintelui Vladimir Putin din perioada studenției, a murit miercuri, la doar 15 luni după ce preluase conducerea Curții Supreme a Rusiei. Avea 71 de ani și, potrivit surselor, s-a stins din viață în urma unui cancer, relatează The Sun.
UPDATE Germania a criticat, miercuri, adoptarea de către Ucraina a unei legi care îngrădeşte independenţa organismelor anticorupţie, avertizând că aceasta nu ajută Ucraina pe drumul ei către aderarea la UE, relatează AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Rusia a reușit să atenueze impactul sancțiunilor occidentale în 2024, conform unui nou raport al Fondului Monetar Internațional (FMI) care subliniază importanța rezervelor valutare substanțiale și a cursului de schimb flotant în amortizarea șocurilor economice. Factori macroeconomici au jucat un rol crucial în această adaptare economică, scrie Libertatea.
UPDATE Rușii vor fi pedepsiți și pentru simpla căutare pe internet a unor cuvinte, iar lista cu subiectele interzise are 500 de pagini. Legea a fost adoptată marți de către Duma de Stat. Rușii se vor confrunta cu amenzi dacă vor căuta online conținut „extremist”, în baza unei noi legi care înăsprește cenzura și ar putea avea ramificații ample asupra confidențialității digitale, dar și asupra soartei WhatsApp în această țară, scrie Reuters.
UPDATE Naţiunile sfâşiate de lupte interne sunt cele care în general pierd, a avertizat miercuri şeful Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), Kirillo Budanov, pe fondul unei noi legi care ameninţă independenţa instituţiilor anticorupţie din Ucraina, relatează The Kyiv Independent.
UPDATE Experții internaționali spun că cele două părți rămân departe de orice acord, cerințele Moscovei fiind considerate prea mari pentru Ucraina, inclusiv concesiile teritoriale și promisiunea de a nu adera la NATO, potrivit Sky News. Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „nu există niciun motiv să ne așteptăm la progrese în categoria miracolelor”. „Este aproape imposibil în situația actuală”, a adăugat el. „Mai este mult de lucru înainte de a putea discuta despre posibilitatea unor întâlniri la nivel înalt”, a spus Peskov, la o zi după ce Volodimir Zelenski a reînnoit apelul pentru o întâlnire cu Vladimir Putin, scrie Mediafax.
UPDATE Un bărbat din statul american Texas care s-a mutat cu toată familia în Rusia pentru a scăpa ideologia „woke” din SUA a fost trimis să lupte pe frontul din Ucraina. El a fost păcălit că urma să fie corespondent de război, relatează The Telegraph.
UPDATE Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Rusia, Alexei Mordașov, trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care se îndreaptă economia rusă. Într-un interviu acordat agenției de stat RIA Novosti, CEO-ul gigantului siderurgic Severstal a declarat că „marile corporații domină clar peisajul economic”, în timp ce întreprinderile mici și mijlocii rămân marginale.
UPDATE Președintele ucrainean a spus că a avut o întâlnire „foarte necesară” cu șefii agențiilor de aplicare a legii și anticorupție din Ucraina. „Cu toții avem un dușman comun: ocupanții ruși. Și apărarea statului ucrainean necesită un sistem de aplicare a legii și anticorupție suficient de puternic – unul care să asigure un adevărat sentiment de justiție. Procedurile penale nu trebuie să se prelungească ani de zile fără verdicte legale. Și cei care lucrează împotriva Ucrainei nu trebuie să se simtă confortabil sau imuni”, a scris Zelenski.
UPDATE Marina rusă face exerciții de amploare. Acestea au început miercuri și se desfășoară pe patru mări și oceane. În timpul operațiunii vor fi folosite vapoare, submarine, avioane, drone și rachete. Peste 150 de nave și 15.000 de militari sunt implicați în exercițiile marinei ruse, care au început miercuri. Operațiunea se numește „Furtuna din iulie” și se va desfășura până duminică în oceanele Pacific și Arctic și în mările Baltică și Caspică, potrivit Sky News, citat de Mediafax.
UPDATE Volodimir Zelenski a aprobat componența delegației ucrainene care va participa la negocierile programate să aibă loc la 23 iulie la Istanbul cu partenerii internaționali și reprezentanții Rusiei în vederea obținerii unei păci juste și durabile, anunță presa ucraineană. Delegația va fi condusă de secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Rustem Umerov. Aceasta include reprezentanți ai Cabinetului Președintelui, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Forțelor Armate, ai Serviciului de Securitate al Ucrainei, ai serviciilor de informații, ai Parlamentului ucrainean și ai altor instituții, scrie Digi24.
UPDATE Ministerul rus de Externe a acuzat miercuri Italia de „discriminare” și de „cedare în fața presiunilor ucrainene”, după ce autoritățile italiene au anulat un concert de muzică clasică susținut de dirijorul rus Valeri Gherghiev, cunoscut pentru apropierea sa de președintele Vladimir Putin, informează Reuters.
UPDATE Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, și omologul său israelian, Gideon Saar, au convenit miercuri la Kiev să colaboreze împotriva amenințării Iranului, care sprijină Rusia cu tehnologie militară.
UPDATE PrivatBank, cea mai mare bancă din Ucraina, aflată sub control de stat de nouă ani, a încheiat un contract pentru achiziția de echipamente militare la scurt timp după invazia rusă din 24 februarie 2022, însă acesta nu s-a finalizat, potrivit unei analize realizate de publicația Profit.ro. Contractul, în valoare de peste 3,6 milioane de dolari, a fost semnat cu o firmă intermediară din România și prevedea livrarea a 2.000 de căști balistice, 2.000 de veste balistice și 4.000 de plăci antiglonț.
UPDATE Vladimir Medinski, care deține postul de asistent al președintelui Federației Ruse, pe fondul războiului împotriva Ucrainei, și-a consolidat poziția la putere și a devenit principalul ideolog de facto al Kremlinului, informează publicația Moscow Times.
UPDATE Protestele s-au intensificat în toată Ucraina marți seară, după ce președintele Volodimir Zelenski a aprobat o lege care a subminat independența agențiilor anticorupție din Ucraina, scrie POLITICO.eu. Sute de oameni au demonstrat în orașe precum Kiev, Lviv, Dnipro și Odesa, în cadrul celor mai mari proteste care au lovit țara de la lansarea invaziei la scară largă a Rusiei în februarie 2022.
UPDATE Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a lansat noi acuzații la adresa lui Barack Obama, susținând că acesta a condus un complot pentru a-i submina campania electorală din 2016 prin ancheta privind legăturile sale cu Rusia. Un articol publicat de Reuters reia subiectul zilei în politica din SUA, războiul președinților americani, notează Gândul.
UPDATE Rusia restricționează tot mai mult accesul liber la internet, organismul de reglementare media Roskomnadzor blocând recent accesul la 56.000 de site-uri care au refuzat să îndepărteze conținut considerat "extremist" de către Moscova, a declarat marţi ministrul dezvoltării digitale, Maksut Şadaiev, conform AFP.
UPDATE Ucraina a pierdut primul avion de vânătoare Mirage 2000, livrat de Franța drept sprijin în războiul împotriva Rusiei. Aparatul s-a prăbușit, marți, în urma unei defecțiuni tehnice în timpul unei misiuni, notează Reuters. Potrivit unui comunicat publicat pe Telegram de forțele armate ucrainene, avionul de tip Mirage 2000 a suferit „o defecțiune a echipamentului”, pe care pilotul a raportat-o imediat controlorului de zbor. „Pilotul a acționat competent, așa cum este de așteptat în situațiile de criză, și s-a catapultat cu succes. O echipă de salvare l-a găsit pe pilot într-o stare stabilă. Nu au existat victime la sol”, se arată în comunicatul emis de armată, potrivit Gândul.
UPDATE În ultimii trei ani, 18 anunțuri de sancțiuni ale Uniunii Europene au dat lovituri economiei Rusiei și mașinii de război a Kremlinului. Însă acum, un expert dezvăluie faptul că timpul lui Vladimir Putin se oprește odată ce ultimatumul lui Donald Trump de 50 de zile se împlinește. Totuși, Owen Matthews spune într-o analiză că Putin ignoră deocamdată amenințările și se ascunde de președintele american. Dacă Trump ar continua acțiunea contra Rusiei și ar impune sancțiunile secundare pe care le amenință țărilor care importă petrol, gaze și uraniu rusesc - o listă de clienți condusă de China, India și însăși UE - atunci Putin ar rămâne rapid fără bani, potrivit Independent.
UPDATE „Putin nu s-a străduit să-l umilească pe Trump - dar cu siguranță nu a gestionat situația cu înțelepciune”, a declarat un oficial de rang înalt de la Kremlin pentru The Kyiv Independent. Bombardarea orașelor ucrainene după discuțiile dintre Trump și Putin a fost o „greșeală strategică” care a interpretat greșit reacția lui Trump, potrivit oficialului. „Multe se pot întâmpla în 50 de zile - și Putin știe asta. El îl vede pe Trump ca fiind emoțional și susceptibil la influență… Moscova va continua să facă demersuri către Washington. Ei nu văd această ruptură ca fiind ireversibilă”, a afirmat o sursă externă a Rusiei.
UPDATE Noi dezvăluiri din interiorul Kremlinului vorbesc despre adevărata tactică a lui Vladimir Putin cu Trump. Putin pare netulburat de prima ruptură tangibilă a lui Donald Trump cu Moscova, spun surse de la Moscova, un semn că liderul rus pune pe primul plan obiectivele maximale ale războiului din Ucraina. Putin anticipase de mult o deteriorare a relațiilor față de aparenta îmbunătățire de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump. În timp ce Moscova consideră slăbirea relațiilor cu Trump ca fiind regretabilă - președintele SUA și-a schimbat dramatic tonul săptămâna trecută, anunțând un acord de înarmare a Ucrainei și a amenințat cu sancțiuni masive împotriva Rusiei – surse de la Kremlin spun că Putin a avut întotdeauna de gând să acorde prioritate războiului, potrivit The Guardian, citat de Ziare.com.
UPDATE La doi ani după distrugerea barajului de la Nova Kahovka, în sudul Ucrainei, o pădure spontană a înverzit solul expus al unui fost rezervor. Oamenii de știință o numesc un experiment natural de proporții – dar avertizează că transformarea ar putea fi de scurtă durată, scrie The Guardian. Accesul în zonă este însă dificil, din cauza prezenței minelor și a bombardamentelor sporadice. Monitorizarea ecologică rămâne limitată, iar pericolele reale pentru sol, apă și biodiversitate sunt încă insuficient înțelese. Totuși, regenerarea nu este lipsită de riscuri. Sub această pădure tânără se află straturi groase de sedimente contaminate cu metale grele provenite din industria regională. În timpul anilor în care barajul era funcțional, particulele fine s-au depus pe fundul bazinului, absorbind substanțe toxice precum mercur, plumb sau cadmiu. Un raport publicat în 2025 în revista Science, co-semnat de Șumilova, avertizează că regiunea ar putea deveni o „bombă toxică cu ceas”. Totuși, în același studiu, cercetătorii estimează că în următorii cinci ani, 80% dintre funcțiile ecologice pierdute vor fi restaurate, iar biodiversitatea se va reface semnificativ în următorii doi ani, potrivit Adevărul.
UPDATE Presupus lider al unei grupări specializate în organizarea migrației ilegale a fost prins, într-o operațiune coordonată de procurorii de la Taraclia, anunță Poliția de Frontieră. Este vorba despre un bărbat de 53 de ani care ajuta bărbați din Ucraina să scape de mobilizare.
UPDATE Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un atac virulent la adresa Uniunii Europene, acuzând liderii europeni că orchestrează o campanie de manipulare „în stil goebbelsian”, cu scopul de a discredita Rusia și de a distrage atenția de la problemele economice și sociale interne, scrie NewsWeek.
UPDATE Producătorul auto rus Avtovaz, deținut de stat şi cunoscut pentru marca Lada, a anunţat marţi că ar putea reduce săptămâna de lucru de patru zile, începând din septembrie, în contextul unei scăderi accentuate a vânzărilor, al dobânzilor ridicate şi al competiției tot mai acerbe din partea constructorilor auto chinezi, scrie Digi24.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ratificat legea care subminează independența instituțiilor anticorupție din Ucraina. Printre agențiile afectate de această măsură se numără Biroul Național Anticorupție din Ucraina(NABU) și Biroul Special Anticorupție al Procuraturii Ucrainene (SAPO). Zelenski și-a motivat decizia prin „curățarea instituțiilor judiciare ale țării de influențele rusești”, notează AlephNews.
UPDATE Recenta asasinare a unui agent de informații ucrainean a fost revendicată de un grup neonazist american numit The Base. Mișcarea, care a fost inclusă pe lista organizațiilor teroriste de către Uniunea Europeană în 2024, susține că dorește să creeze o enclavă etnică albă în vestul Ucrainei, arată a analiză France24, preluată de Rador.
UPDATE Tot mai mulți experți, dar și Serviciile Secrete trag un puternic semnal de alarmă în mai multe state europene. Deși liderul de la Kremlin pare concentrat asupra războiului din Ucraina, totuși se constată că acțiunile lui Vladimir Putin s-au dublat în Germania, o țară cu mulți români. Șefa Serviciului de Contrainformații militare de la Berlin, Martina Rosenberg, a dezvăluit acest lucru, potrivit Die Zeit.
UPDATE Tensiuni între Rusia și Azerbaijan după ce liderul de la Baku și-a arătat deschis susținerea pentru Ucraina în cadrul unui interviu. „Niciodată să nu acceptați ocupația, este sfatul meu principal. Este ceea ce am făcut noi, este felul în care am văzut noi acest proces”, a declarat președintele Azerbaidjanului. Declarațiile lui Ilham Aliev au isterizat propagandiștii pro-Kremlin, însă nu au generat reacții oficiale din partea Moscovei.

























