Interpreții moldoveni, Cristian Porcari și Mark Stam, vin cu o premieră muzicală și un duet mult așteptat. Cei doi au decis să fie autentici și să filmeze videoclipul în sat, iar piesa să o dedice Măriei, așa cum a fost denumită piesa.
Înconjurați de fete „de la țară”, multă culoare și dispoziție, piesa vine cu un vibe potrivit de vară. Atât muzica, cât și versurile sunt creația celor doi, în colaborare cu Roland Kiss, Smiley și Cally Roda.
Cristian Porcari este născut la Chișinău și a devenit popular la 14 ani, după ce a participat la o competiție muzicală din România. Acesta a fost calificat drept „cel mai bun timbru de până acum” la X Factor.
Mark Stam este un cântăreț și compozitor din Republica Moldova, stabilit cu traiul la București. Acesta a devenit cunoscut în țara noastră, după ce a participat în 2013 la concursul „Moldova are Talent”. După apariția sa pe YouTube, a semnat cu casa de discuri Spoiala Brothers.
În 2018, și-a relansat cariera în România cu piesa „Doar Noi” în colaborare cu Alina Eremia. Ulterior, a lansat „IMPAR”, „Vina mea”, „Privirea Ta”, „Dependența mea”, „Nesimțit” și alte melodii care au stat săptămâni întregi în topurile radio și TV.

































































