Mai mulți politicieni din Europa și SUA, inclusiv un europarlamentar, nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova pentru a participa la conferința „Make Europe Great Again”. Organizatorii susțin că autoritățile de la Chișinău le-au interzis accesul invocând „o amenințare la ordinea publică și securitatea națională”. Conform surselor TV8, decizia a fost luată pentru a preveni posibile tensiuni sociale cu potențial de degenerare în proteste violente.
Într-un comunicat emis de organizatorii evenimentului, se menționează că pe 27 iulie 2025, europarlamentarul ceh Ondřej Dostál, membru în funcție al Parlamentului European, ar fi fost reținut pe Aeroportul Chișinău, declarat persona non grata și expulzat forțat de pe teritoriul țării noastre. Mai mult, acestuia i-ar fi fost confiscat pașaportul diplomatic valabil cu care călătorea și ar fi fost informat că îi va fi returnat la întoarcerea în București.

„Aceasta nu este o simplă eroare administrativă, este o umilire deliberată a unui oficial european ales, o încălcare flagrantă a normelor diplomatice și o provocare directă la adresa integrității instituționale a Uniunii Europene”, au declarat organizatorii.
„Astăzi am vizitat foarte pe scurt Chișinăul, Moldova. La fel ca alți colegi care au mers acolo pentru a vorbi la conferința conservatoare „Make Europe Great Again”. Pentru toate există un început. Chiar și pentru a fi deportat, în calitate de europarlamentar, dintr-o țară candidată la UE. Democrație în acțiune”, a scris la rândul său europarlamentul pe pagina sa de X.
În aceeași zi, Dimos Thanasoulas, purtătorul de cuvânt al partidului suveranist grec NIKI, i-ar fi fost de asemenea refuzată intrarea în Republica Moldova. Ambii urmau să participe ca vorbitori la conferința „Make Europe Great Again” (MEGA), organizată la Chișinău în perioada 28–29 iulie, alături de reprezentanți din mai multe state membre ale UE.
Ulterior, un activist suveranist și susținător al lui Donald Trump, Brian Brown, a scris pe X că la fel i-ar fost refuzat accesul în țara noastră. Astăzi, acesta a adăugat pe aceeași rețea de socializare: „Eram în avion și eram gata de decolare, când a venit Poliția de Frontieră și m-a dat jos din avion. Au spus că au greșit și mi-au dat voie (să intru în țară)”.
Menționăm că în 2018, Brian Brown a avut o întrevedere oficială cu președintele de atunci al Moldovei, Igor Dodon. Vizita a avut loc în contextul Congresului Mondial al Familiei din acel an.
Într-o altă fotografie, americanul apare alături de George Simion, sărbătorind victoria din primul tur al alegerilor prezidențiale din România din luna mai a anului 2025.

Conform presei române, Brown ar fi „colaborator al oligarului rus Konstantin Malofeev (unul dintre printre primii ruși cu interdictie de intrare in Europa și SUA din 2014 pentru finanțarea crimelor rusești din Ucraina)”.

Solicitați de TV8 pentru o reacție, reprezentanții Ministerului de Interne și ai Poliției de Frontieră nu ne-au răspuns deocamdată. Sursele TV8 susțin însă că decizia de a interzice accesul în țară al persoanelor respective face parte din preocupările autorităților pentru evitarea unor tensiuni sociale cu potențial de degenerare în proteste violente.
Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a venit cu un comunicat în care a declarat că au fost identificate riscuri la adresa stabilității și securității naționale legate de mai multe persoane care urmau să participe la conferința „Make Europe Great Again” de la Chișinău. Organizatorii evenimentului ar avea „legături dubioase” cu gruparea criminală Șor și ar promova agenda rusă pentru destabilizarea situației din Moldova. Prin urmare, au fost impuse interdicții de intrare pe teritoriul țării.
Conferința „Make Europe Great”, inspirată din sloganul MAGA al lui Donald Trump – „Make America Great Again”, urma să aibă loc la Chișinău în perioada 28-29 iulie. Un eveniment asemănător a avut loc la București, pe 28 aprilie, cu implicarea fiului președintelui american, Donald Trump Jr. La conferință a participat și primarul de Chișinău, Ion Ceban, recent interzis în spațiul Schengen.
Presa din România scrie că este vorba despre „un eveniment obscur aflat la prima ediție - MEGA2025, cu pagină web foarte săracă în detalii, despre care o serie de cunoscători au arătat, în mediul online, că ar fi organizat de AUR și alte entități dubioase pro-ruse din Europa și SUA, practic un alt demers din seria destabilizărilor folositoare Kremlinului în perspectiva alegerilor parlamentare din Moldova”.
Conferințe asemănătoare sunt planificate și în alte orașe europene, precum Varșovia, Dublin și Dubrovnik, în următoarele luni.




























































