Îndemnuri la vot masiv pentru George Simion la alegerile prezidențiale din România, activiști care trec interviul și instalează „Taito”, dar și discuții despre bani. Interceptările și mesajele descoperite în telefoanele ridicate la perchezițiile desfășurate ieri la membrii grupării Șor dezvăluie cum era mobilizat electoratul, organizată activitatea internă și răsplătiți unii participanți la proteste.
Într-un mesaj transmis pe un canal intern, membrii sunt îndemnați să participe la scrutinul din România și să-l voteze pe candidatul AUR.

Un alt mesaj conține instrucțiuni pentru instalarea aplicației „Taito”, prin care activiștii primeau sarcini:
„Bună ziua, colegi! Tovarăși președinți ai organizațiilor primare, vă rog să-i ajutați pe activiștii voștri care au trecut interviul să instaleze aplicația „Taito”. Activiștii primesc acordurile, însă, din păcate, nu le pot accepta din diverse motive. Dacă documentul nu a fost primit, vă rog să le explicați cum să intre și să verifice. Din păcate, fără această procedură nu pot fi obținute, chiar dacă îndeplinesc toate sarcinile. Mulțumesc”.
Convorbirile audio surprind și relatări despre alegeri, loialitatea echipelor și plățile efectuate pentru mobilizare. În una din interceptări, un bărbat amintește cum, în 2015, echipa lui Ilan Șor a câștigat în Orhei:
„Voi da un exemplu… Știți, unii știau, alții nu – orașul Orhei. Și voi explica de ce. În primul rând, în 2015, fiind împreună cu Ilan Șor la alegeri, orheienii ne-au crezut pe cuvânt, pentru că nu aveam niciun proiect, iar Ilan Mironovici, între ghilimele, tocmai „furase miliardul”. Și cum credeți, de ce ne-au crezut orheienii? Exact, datorită comunicării cu ei”.
Aceeași voce spune că rețeta a fost repetată la alegerile locale recente, când „întregul oraș – 63% – a votat pentru Tatiana Cociu, fără s-o fi văzut vreodată, fără s-o fi auzit și fără să aibă idee cine este această persoană”, doar pentru că făcea parte din echipa lui Șor.
Din discuție mai reiese că activiștii erau selectați dintre prieteni și rude „pentru că Ilan Șor plătește pentru asta bani”, descriși drept „un mic bonus”, nu salariu:
„Cu acest exemplu vreau să arăt ce înseamnă o echipă. Că echipele, pe care le conduceți… Am spus de multe ori că echipele trebuie create, trebuie creat nucleul unei echipe în care să aveți încredere. Am văzut la alegerile precedente cum oamenii se temeau, cum vă alegeați cunoscuți, prieteni, rude în echipa voastră, pentru că Ilan Șor plătește pentru asta bani. Credeți-mă, nu sunt acei bani și nu e un salariu – e pur și simplu un mic bonus (...)
Se spune că Șor e hoț. Și așa este – omul se uită, schimbă canalele, „Șor e hoț, toată echipa e de hoți” și așa mai departe. În acest caz, trebuie să-i oferim o a doua opinie, cu contraargumente și fapte. Iată, Ilan Mironovici, la fel ca și conducătorii noștri, acum oferă câte 2000 de lei fiecărui pensionar din Găgăuzia, raionul Taraclia și Orhei.
Eu vă spun: coboară 50.000 de cetățeni moldoveni în Chișinău. Noi, evident și noi, și poliția toți au acum drone. Și eu pot să vă spun cum se întâmplă, pentru 400 de lei, ai patru duminici ați fost la miting - 1.600 de lei”.
O interceptare vine să divulge probleme de organizare în tabăra lui Șor. Activiștii constată că deși cu toții sunt plătiți să ajungă la proteste, mulți dintre ei ajung doar la Chișinău:
„- Ți-ai cumpărat vreun cub de lemne ori vreo tonă de cărbuni? - Nu. - Te-ai îmbogățit?... merg 100 de metri, rămân 40.000, încă 100 de metri - 30.000, iar în piață au ajuns 5.000. Toți râd, europenii râd, rușii râd, noi râdem, dar toți cu câte 400 de lei ne-am dus.”
TV8.md amintește pe 7 august, ofițerii INI și polițiştii din „Fulger”, cu suportul subdiviziunilor teritoriale și procurorilor PCCOCS, au desfășurat 78 de percheziții, în mai multe localități ale țării, într-o cauză penală legată de finanțare ilegală și corupere electorală. Acțiunile au loc la membrii și simpatizanții unei organizații criminale.
În urma acțiunilor de urmărire penală, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, după cele 78 de percheziții desfășurate ieri în țară. Acestea sunt deja inculpate într-un alt dosar, aflat pe rol la Judecătoria Soroca, pentru corupere electorală. Într-un caz, polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa pentru a intra, iar suspectul a aruncat pe fereastră o geantă cu probe, care a fost recuperată.
Pe 7 august, deputata Marina Tauber a criticat pe Telegram acțiunile oamenilor legii care au descins cu percheziții. Aceasta susține că astfel, guvernarea ar vrea să distragă atenția de la condamnarea bașcanei Găgăuziei:
„Ei simt și înțeleg că pierd controlul asupra situației, că oamenii nu îi vor alege. Prin urmare, nu le mai rămâne altceva decât să distragă atenția cetățenilor noștri prin astfel de acțiuni, raiduri și, de asemenea, să-i intimideze pe toți cei care nu sunt de acord. Și, într-o anumită măsură, să abată atenția publicului asupra măsurilor fără precedent luate împotriva bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a colegei noastre Svetlana Popan”.




































