Blocul Electoral „Împreună” a depus la Comisia Electorală Centrală lista candidaților pentru funcția de deputat în Parlamentul Moldovei. Alianța va ocupa poziția a 13-a în buletinul de vot.
Potrivit unui comunicat al autorității electorale, lista cuprinde 59 de candidați. Nominalizările vor fi examinate în termen de 7 zile, după care autoritățile vor decide asupra înregistrării sau respingerii acestora pentru funcția de deputat.
Printre cei care se regăsesc pe lista blocului sunt: Ștefan Gligor, Oleg Tofilat, Sergiu Tofilat, Anatolie Prohnițchi și Oleg Brega.
Perioada de depunere a documentelor se încheie pe 19 august 2025, iar campania electorală pentru alegerile parlamentare va începe pe 29 august.
TV8.md amintește că până la acest moment au fost înregistrați în cursa electorală: Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Politic „Democrația Acasă”, Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Blocul „Împreună”, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, dar și candidatul independent Andrei Năstase.
Partidul „Renaștere”, Partidul Național Moldovenesc (PNM), Partidul Social Democrat European (PSDE), Blocul Electoral „Blocul Unității Naționale”, Blocul „Alternativa” și Partidul Mișcarea Respect Moldova au depus și ei actele pentru a participa la alegeri, CEC urmând să se pronunțe în privința lor.
Totodată, pe 12 august, au fost făcute publice listele altor 2 blocuri electorale: „Patriotic” și „Alternativa”.
Până la acest moment, și-au anunțat intenția de a candida independent 18 persoane: Eleonora Rusu, Olesea Stamate, Andrei Năstase, Sergiu Rența, Victoria Sanduța, Natalia Clevadî, Victor Grosu, Nicolae Urîtu, Marcel Darie, Dina Carpinschi, Alexandru Ţventarnîi, Valentin Vinnicenco, Stepan Savițchi, Uliana Bideac, Tatiana Crețu, Igor Iana, Roman Oglindă, Sergiu Ungureanu, Oleg Bolotnicov și Roman Emelianov.































































