Un candidat al Partidului Social Democrat European (PSDE) la alegerile parlamentare, Rodion Buruiană, îl acuză pe consilierul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Iurie Zoină, că l-ar fi lovit cu pumnii în față. Poliția anunță într-un comunicat că investighează cazul.
Incidentul ar fi avut loc la ieșirea din satul Boghiceni, raionul Hîncești. Potrivit unui video publicat de PSDE, Buruiană se afla la volanul mașinii sale, când automobilul condus de Zoină i-ar fi blocat drumul.
„Mi-a pus mașina în față și, profitând de fereastra deschisă, mi-a dat doi pumni în față”, a menționat în video candidatul PSDE.
Totodată, el menționează că totul ar avea legătură cu alegerile la funcția de primar, la care a candidat și tatăl lui Iurie Zoină.
Liderul PSDE, Tudor Ulianovschi, a criticat reacția autorităților, menționând că, la o oră după ce au fost chemate, nici poliția și nici ambulanța nu ar fi ajuns la fața locului.
Potrivit unui comunicat al poliției, un bărbat din Hîncești a sesizat oamenii legii, declarând că ar fi fost agresat de un alt cetățean. Cazul a fost înregistrat, iar polițiștii au pornit investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele.
Contactată de TV8 pentru o reacție, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat: „Așteptăm poliția să investigheze cazul și să acționeze conform legii”.




































