CEC stabilește 301 secții de votare în străinătate și validează listele unor partide pentru alegerile parlamentare. Mai mult, pentru alegerile din această toamnă, alegătorii din stânga Nistrului și Bender vor putea vota la 12 secții. Decia a fost luată în cadrul ședinței din 24 august.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis organizarea a 301 secții de votare pentru cetățenii moldoveni din străinătate, în contextul alegerilor parlamentare. Dintre acestea, 4 secții vor fi destinate cetățenilor aflați în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, care vor vota prin corespondență.
De asemenea, vor fi organizate 12 secții pentru alegătorii din stânga Nistrului, inclusiv municipiul Bender și localitățile Chițcani, Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, aflate temporar în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
În cadrul aceleași ședințe, CEC a înregistrat lista a 56 de candidați ai Partidului Liberal și simbolul electoral al acestuia, precum și lista a 66 de candidați ai Blocului Electoral „Blocul Unirea Națiunii”.
În schimb, Comisia a respins cererile de înregistrare a Partidului politic „Noua Opțiune Istorică”, din cauza neconformității listei și a includerii unor persoane afiliate fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional, și a Mișcării Profesioniștilor „Speranța – Надежда”, care a prezentat o listă insuficientă de candidați.
Totodată, CEC a aprobat modificările solicitate de Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei” și de Partidul Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” pentru ajustarea și completarea listelor de candidați.
TV8.md menționează că până acum, CEC a înregistrat la alegeri:
- Partidul Acțiune și Solidaritate
- Partidul „Democrația Acasă”
- Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare
- Candidatul independent Andrei Năstase
- Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa
- Candidata independentă Olesea Stamate
- Partidul Național Moldovenesc
- Partidul Social Democrat European
- Partidul Mișcarea Respect Moldova
- Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”
- Blocul Electoral „Alternativa”
- Blocul Electoral „Împreună”
- Partidul Liga Orașelor și Comunelor
- Partidul Alianța pentru Unirea Românilor
- Candidata independentă Victoria Sanduța
- Partidul Alianța „Moldovenii”
- Partidul Liberal
- Blocul Electoral „Blocul Unirea Națiunii”
Au fost respinși:
- Partidul „Renaștere”
- Partidul Uniunea Centristă din Moldova
- Partidul „Pentru oameni, natură și animale”
- Partidul „Moldova Mare”
- Partidul „Noi”
- Partidul „Noua Opțiune Istorică”
- Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa Надежда”
Nu au returnat listele de subscripție sau au refuzat înregistrarea:
- Eleonora Rusu - nu a returnat listele
- Sergiu Rența - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Victor Grosu - nu a returnat listele
- Nicolae Urîtu - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Marcel Darie - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Stepan Savițchi - nu a returnat listele
- Alexandr Țventarnîi - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Valentin Vinnicenco - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Bideac Uliana - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Roman Oglindă - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Sergiu Ungureanu - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Oleg Bolotnicov - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
- Roman Emelianov - urmează să ridice listele de subscripție
- Victor Brăileanu - a restituit listele fără a solicita înregistrarea
Sunt în examinare:
- Partidul „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”
- Partidul Democrat Modern din Moldova
- Partidul „Partidul Nostru”
- Natalia Clevadî
- Dina Carpinschi
- Igor Ianac
- Tatiana Crețu
Menționăm că pe 29 august începe campanie electorală, iar alegerile vor avea loc pe 28 septembrie.




























































