Traficul rutier va fi sistat în Piața Marii Adunări Naționale, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și Alexandr Pușkin. Măsura intră în vigoare astăzi, de la ora 22:00 și e valabilă până la 28 august.
Potrivit unui comunicat al poliției, suspendarea traficului vine în contextul organizării evenimentelor cultural-artistice dedicate Zilei Independenței.
Oamenii legii vor fi prezenți în perimetrele menționate pentru a menținea ordinea publică. Totodată, autoritățile fac apel către șoferi pentru a respecta măsurile.
TV8.md amintește că de Ziua Independenței 2025, distracția va dura o singură zi și va costa circa 6 milioane de lei. Anul trecut, Guvernul a cheltuit 10 milioane de lei pentru un concert de trei zile.





















