Deși de mâine începe oficial campania electorală pentru parlamentarele din 28 septembrie, nu este clar cum va arăta buletinul de vot. Comisia Electorală Centrală susține că se judecă prin instanțe cu mai mulți din cei care se vor candidați la parlamentare. Până în prezent, în cursă au fost înregistrate patru blocuri, 13 partide și patru candidați independenți.
Comisia Electorală Centrală a refuzat până în prezent înregistrarea a peste 20 de candidați, printre care se numără atât partide, cât și independenți. Partidul Liberal Democrat și Partidul Moldova Mare condus de Victoria Furtună au contestat decizia, iar Curtea de Apel a obligat CEC să reexamineze dosarele.
„În cazul Partidului Politic Moldova Mare noi am contestat această decizie a Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție și respectiv așteptăm. În cazul Partidului Liberal Democrat din Moldova noi abia astăzi am fost informați despre această decizie și analizăm, așteptăm partea motivată ca să vedem ce facem în continuare”, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postică.
Și în cazul Partidului Democrat Modern din Moldova, Comisia Electorală a amânat luarea unei decizii, după ce Agenția Servicii Publice a exclus temporar formațiunea din lista partidelor ce pot candida, sugerând că a primit de la SIS informații, potrivit cărora, prin intermediul PDMM s-ar pregăti acțiuni subversive. Fondatorul partidului, Vladimir Cebotari, se plânge că ar fi victima unui joc coordonat între instituțiile statului și a depus mai multe plângeri în acest sens.
Astfel, vicepreședintele CEC, Pavel Postică susține că atâta timp cât există litigii în instanță, autoritatea electorală nu poate publica lista integrală a candidaților înregistrați în cursă:
„Atât timp cât suntem în litigii noi nu putem să publicăm lista finală dar cât timp ar mai putea să dureze? - Aici nu depinde de noi abia astăzi e ultima zi când mai pot fi depuse aceste plângeri”.
Precizăm că în total, la Comisia Electorală Centrală au depus actele pentru înregistrare în alegerile parlamentare 47 de candidați, dintre care patru blocuri, 22 de partide și 21 de independenți
Dintre care până în prezent au fost înregistrați 21 de candidați patru blocuri electorale, 13 partide și patru independenți.
Este vorba despre: Partidul Acțiune și Solidaritate, Democrația Acasă, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Andrei Năstase, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Olesea Stamate, Partidul Național Moldovenesc, Partidul Social Democrat European, Mișcarea Respect Moldova, Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, Blocul Electoral Alternativa, Blocul Electoral Împreună, Liga Orașelor și Comunelor, Alianța pentru Unirea Românilor, Victoria Sanduța, Alianța Moldovenii, Partidul Liberal, Blocul Unirea Națiunii, Uniunea Creștin-Socială din Moldova, Tatiana Crețu și Partidul Nostru.




























































