Președintele României, Nicușor Dan, va fi mâine dimineață în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău unde va participa la „Marea Dictare Națională”. Ce-i drept, fiind matematician de profesie, liderul de la Cotroceni nu va fi printre cei peste două mii care vor scrie o dictare. Nicușor Dan, însoțit de Maia Sandu le vor ura succese celor care-și vor testa cunoștințele la română și după ce vor depune flori la bustul lui Eminescu, vor merge la Strășeni pentru un concert. Toate în contextul Zilei Limbii Române.
Nicușor Dan este așteptat la reședința de stat mâine dimineață, aproape de ora 9. De acolo împreună cu Maia Sandu vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde astăzi erau în toi pregătirile pentru „ Marea Dictare Națională”.
Ministerul Educației precizează că dictare la limba română se va scrie și în 15 centre raionale, ceea ce înseamnă că numărul participanților antreanați în acest exercițiu va depăși trei mii. Cei care vor obține note de zece și nouă urmează să fie premiați de ministerul Educației într-o ceremonie festivă. Sărbătoarea Limbii Române va continua în capitală cu manifestări organizate de Primăria Chișinău.
Victoria Clipca, reporteră tv8: „De la ora 17:30, aici pe strada Eugen Doga, cei mici sunt așteptați cu un program dedicat copiilor, cu jocuri și spectacole de teatru. Seara continuă la 19:00 cu prestația artiștilor autohtoni precum Brio Sonores, Cătălin Josan și Natalia Barbu, iar de la 20:30, Cristofor AldeaTeodorovici va susține un recital dedicat limbii române. ”
În martie 2023, în Constituție a fost schimbată sintagma limba moldovenească cu română, ceea ce înseamnă că limba de stat a Republicii Moldova este româna. Modificarea a fost posibilă după ce Curtea Constituțională a constatat că în Declarația de Independență a țării, care are prioritate asupra Constituției, se preciza „decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin”.
































































