Fostul director al Spitalului Clinic Bălți, Gheorghe Brînza, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată sâmbătă, 30 august, de către magistrații de la Judecătoria Bălți, transmite NordNews.
Măsura a fost luată după ce, pe 29 august, ofițerii CNA l-au reținut împreună cu vicedirectorul instituției medicale, Constantin Deliu.
Conform anchetei, Brînza este suspectat de abuz în serviciu, trafic de influență și corupere pasivă. Informațiile preliminare indică faptul că posibilele fapte ilegale ar fi avut loc în timpul procedurilor de achiziții publice și în cadrul activităților administrative ale spitalului. Prejudiciul estimat în dosar se ridică la aproape 4 milioane de lei.
Anterior, ambii învinuiți au fost demiși din funcții printr-un ordin a ministrei Sănătății, Ala Nemerenco.
La rândul său, Gheorghe Brînza a declarat că nu cunoaște de ce este învinuit și a calificat acuzațiile drept „falsuri”.
TV8.md amintește că pe 29 august, directorul Spitalului Clinic Bălți a fost reținut pentru 72 de ore. Centrul Național Anticorupție, a efectuat mai multe percheziții la spitale din Bălți, Drochia și Edineț. Acțiunile au avut loc în cadrul a nouă dosare de corupție care vizează factori de decizie din sistemul medical.
Ancheta vizează suspiciuni de abuz în serviciu, trafic de influență și corupție pasivă, care ar fi fost comise în cadrul proceselor de achiziții publice și al activităților administrative interne ale spitalului.

































































