Constantin Țuțu, reținut în Grecia împreună cu fostul coleg de partid, Vladimir Plahotniuc, a fost eliberat și vine în Republica Moldova. Ministra de Interne, Daniella Misail Nichitin, a anunțat înainte de ședința Guvernului că acesta a procurat și un bilet spre casă.
„Dumnealui nu a avut o măsură restrictivă, respectiv, libera lui circulație nu a fost cumva restricționată și, respectiv, nu putem vorbi despre măsuri de extrădare în acest caz”, a mai declarat ministra.
Potrivit ZdG, Țuțu ar urma să ajungă la Chișinău cu o cursă avia din Atena. Sosirea ar fi programată pentru 4 septembrie, ora 9:30.
Solicitată de TV8, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, ne-a comunicat că „instituția nu este competentă să se expună asupra situației acestuia pe teritoriul elen”, întrucât nu a solicitat extrădarea lui Constantin Țuțu din Grecia.
Șefa MAI precizează că odată ce Țuțu va reveni în Moldova, procurorii vor examina dosarele acestuia pe baza probelor și materialelor de investigație deja adunate.
TV8.md amintește că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena, pe 22 iulie, împreună cu Constantin Țuțu. O zi mai târziu, procurorii eleni au emis mandate de arest pe numele acestora.
Pe 24 iulie, Procuratura Generală a transmis autorităților elene cererea oficială de extrădare doar pe numele lui Plahotniuc. Constantin Țuțu ar fi refuzat extrădarea în Federația Rusă, după o solicitare venită de la Moscova.
Conform unei liste publicate de poliție, Țuțu ar avea 5 documente emise de autoritățile române și bulgare pe numele lui Sili Andrie. Fostul deputat este învinuit de huliganism într-un dosar de omor, iar în celălalt de trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarațiile de avere. Acesta se declară nevinovat.































































