La Trebujeni, în inima Orheiului Vechi, o clădire construită pentru a deveni un spațiu destinat tinerilor, ridicată cu efortul a zeci de voluntari, a ajuns oficial proprietate personală a fostului deputat socialist Nicolae Pascaru, candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului Alianța Moldovenii. Proiectul, prezentat inițial de parteneri străini drept „Centru de tineret”, figurează în acte ca „casă de locuit” pe numele lui Pascaru. În declarația sa de avere, politicianul susține că a ridicat clădirea „cu forțe proprii în perioada 2018–2024.”
UPDATE: În reacție, Nicolae Pascaru a respins investigație RISE și a cerut dezmințiri în 48 de ore. În declarația sa, candidatul Partidului Alianța Moldovenii, a calificat drept „o manipulare grosolană” ancheta jurnalistică și afirmă că materialul reprezintă o denaturare a faptelor și o încercare de a discredita partidul său.
Candidatul la parlamentare a mai subliniat că terenul și clădirea vizată i-au aparținut dintotdeauna și au fost declarate oficial statului, iar construcția ar fi fost realizată exclusiv din mijloace proprii, cu sprijinul voluntar al tinerilor și activiștilor YMCA Moldova.
„Este primul centru privat pentru tineret din țară, unde acces au non-stop mai multe organizații de tineret”, a precizat Pascari, care deține și funcția de lider al organizației de tineret și cultură „Voievod”
Investigația RISE Moldova arată însă că, în timp ce Pascaru critica public donatorii străini, o organizație din Danemarca continua să strângă fonduri pentru finisarea clădirii. Proiectul nu este încă finalizat, iar organizația daneză continuă să colecteze contribuții pentru finalizarea imobilului.
15 iulie 2015. Nicolae Pascaru, la acel moment angajat oficial ca antrenor la Criuleni, cumpără un teren de cinci ari la marginea satului Trebujeni. Potrivit declarației sale de avere, terenul l-a costat doar o mie de lei. Următoarea zi, YMCA Moldova, o organizație non-guvernamentală de tineret, anunță pe pagina de Facebook că au fost demarate lucrările de construcție a unui centru pentru traininguri și tabere de vară.
„Construcția va dispune de o sală pentru conferințe, un etno-muzeu, vinotecă și bazin, care va putea găzdui în jur de 45 persoane, pe parcursul a mai multor proiecte, precum: seminare, traininguri, pensiune pentru tineri. Centrul se va întinde pe o suprafata de 1 hectar”.
RISE Moldova a identificat proiectul elaborat pentru construcția „Centrului de conferințe în stil rustic YMCA Moldova” chiar pe site-ul Federației Voievod, a cărui președinte a fost Pascaru.
Potrivit documentului, în 2015, secretarul general al „Alianței Naționale YMCA Moldova”, adică Nicolae Pascaru, a cedat gratuit terenul, pe o perioadă de 99 de ani, pentru construcția „Centrului de conferințe în stil rustic YMCA Moldova”. Costul total estimat la acea vreme pentru construcție era de 187 de mii de euro.
La Trebujeni, proiectul inițial „Centrul de tineret” prevedea patru clădiri și o piscină, desfășurat în cinci etape. Primele două clădiri ofereau spații de cazare pentru 32 de persoane, pivniță, saună, bucătărie temporară și zona de camping pentru o mie de corturi. Clădirea trei, cea mai mare, cuprindea o sală de mese pentru 120 de persoane, birouri administrative și camere pentru cazarea a 70 de persoane, iar clădirea patru completa complexul de servicii. Ultima etapă adăuga piscină, mobilier, echipamente și amenajarea teritoriului cu alei, grădini decorative, livezi și terenuri sportive.
Construcția a fost susținută de voluntari din YMCA Moldova și Federația Voievod, dar și de donații externe. În 2016, YMCA Europe publica o fotografie cu 20 de tineri implicați în lucrări, iar Pascaru mulțumea personal unui donator din Danemarca: „Banii aceștia ne vor ajuta să cumpărăm două tone de ciment, ceea ce va sprijini construcția.”
În 2018, membri ai organizației Y’s Men din Danemarca au vizitat centrul, iar în 2019 au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru finalizarea proiectului, estimată la 25 de mii de euro. În 2021, danezii și-au propus să creeze o grădină comunitară pe un teren adiacent Centrului, pentru a sprijini familiile sărace și a oferi instruire tinerilor în agricultura sustenabilă.
Între timp, Pascaru a fost deputat în Parlament, dar și-a pierdut mandatul în 2021. ANI a constatat că a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, ocupând simultan funcții în mai multe ONG-uri, iar Curtea de Apel i-a menținut interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani.
În 2022, YMCA Europe publica primele imagini cu clădirea, care a găzduit și refugiați ucraineni. În același timp, Pascaru distribuia online mesaje critice despre donatorii străini. La finalul anului 2022, politicianul a achiziționat un teren adiacent, iar în aprilie 2024 clădirea a fost înregistrată oficial ca „casă individuală de locuit” pe numele său. În declarația de avere, Pascaru susține că a cheltuit circa 10 mii de euro și că a construit clădirea „cu forțele proprii”.
Despre implicarea ONG-urilor și a voluntarilor, Pascaru declară: „Cu prieteni, cunoscuți, eu neamuri am, și am făcut-o.” În ceea ce privește fondurile externe, politicianul spune: „Probabil că n-o să primim pentru că, iarăși, s-au scumpit materialele de construcție foarte tare și nu are rost. Nu este sens să iei banii și să stai cu ei, ce să faci cu ei? Acolo este o construcție de minim vreo 200 de mii de euro. Asta, minimum.”
Despre colaborarea cu Y’s Men din Danemarca, Pascaru afirmă: „Constă în proiecte mai mult de instruire. Noi plecăm la dânșii în ospeție, ei vin la noi. Pun la dispoziția ONG-urilor mele propria casă și le ofer spațiul gratuit.” Referitor la proiectul suplimentar de 80 de mii de euro, politicianul precizează: „Și acum în 2025 s-au strâns la dânșii niște bani, dar noi n-am primit banii ceia.”
Proiectul nu este finalizat, iar organizațiile daneze continuă să strângă fonduri pentru clădirea adiacentă, în timp ce Pascaru se arată sceptic în privința primirii sprijinului extern și continuă să promoveze ideea construcției cu resurse interne.



























































