Peste 30 de percheziții au avut loc în această dimineață, în toată țara, într-un dosar ce vizează infracțiuni din domeniul electoral. Investigațiile în acest caz sunt în desfășurare.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, acțiunile vizează o cauză penală ce ține de acceptarea finanțării ilegale a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe relevante pentru anchetă, precum documente, înscrisuri de mână, telefoane mobile, dar și mijloace bănești.
Ancheta continuă pentru a stabili toate detaliile și a acumula probele necesare luării unei decizii legale.
TV8.md amintește că ieri, peste 30 de percheziții au avut loc în nordul Moldovei, într-o operațiune vizând o schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede provenite din Rusia. În urma acțiunii, autoritățile au ridicat peste 800.000 de lei și au reținut o persoană.





































