Aeroportul din München a fost redeschis vineri, după ce fusese închis peste noapte din cauza prezenței unor drone. Incidentul a dus la anularea sau redirecționarea a numeroase zboruri, chiar înainte de o sărbătoare națională, accentuând temerile legate de securitatea infrastructurilor critice din Europa, transmite News.ro.
La reluarea activității vineri dimineața, pasagerii s-au prezentat la check-in pentru un zbor spre Varna, Bulgaria, iar panoul de plecări indica doar câteva anulări. Primul avion care a aterizat a fost un zbor din Bangkok, sosit în jurul orei 05:25, conform site-ului oficial al aeroportului.
Aeroportul a anunțat că mai multe drone au fost observate joi seara târziu, determinând autoritățile de control al traficului aerian să oprească operațiunile. În urma incidentului, 17 zboruri au fost anulate, iar aproximativ 3.000 de pasageri au fost afectați, beneficiind de paturi de campanie, pături și alimente.
Alte 15 zboruri care urmau să aterizeze au fost redirecționate către alte orașe, printre care Stuttgart, Nürnberg, Viena şi Frankfurt, au menţionat reprezentanţii aeroportului.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru ziarul Bild că dronele au fost văzute deasupra aeroportului în cursul serii. Din cauza întunericului, nu a fost posibilă identificarea dimensiunii sau tipului acestora.
Incidentul de la München se adaugă unei serii de evenimente similare care au implicat drone și au perturbat aviația europeană. Săptămâna trecută, intruziuni în spațiul aerian au determinat închiderea temporară a unor aeroporturi din Danemarca și Norvegia, amplificând preocupările legate de securitate.
Autoritățile nu au indicat public un responsabil clar pentru incidentul cu dronele de la München. Totuși, unii oficiali europeni au sugerat că Rusia ar putea fi implicată în alte încălcări recente ale spațiului aerian.
„Rusia încearcă să ne testeze. Dar Rusia încearcă, de asemenea, să semene diviziune şi anxietate în societăţile noastre”, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Președintele rus Vladimir Putin a făcut joi o remarcă ironică, spunând că nu va mai trimite drone peste Danemarca. Cu toate acestea, Moscova a respins acuzațiile și a negat orice implicare în incidentele respective.
Vineri este Ziua Reunificării Germaniei, o sărbătoare publică.





























































