Diferențe mari în rezultatele lucrărilor de împădurire din toamna trecută. În urma verificărilor efectuate de Ministerul Mediului, s-a constatat că în unele zone din țară puieții s-au prins în proporție de peste 90%, în timp ce în altele, rata de prindere atinge între 30-35%.
Specialiștii spun că aceste diferențe sunt cauzate de calitatea solului și de condițiile meteorologice din perioada de plantare. Pe terenurile fertile și umede, puieții s-au dezvoltat normal, în timp ce pe cele degradate sau afectate de secetă, rezultatele au fost mult mai slabe.
„La Rîșcova, Criuleni, unde în martie 2024 am plantat o pădure de 5 hectare, chiar dacă terenul era degradat, vedem că pădurea s-a prins foarte bine – are o rată de prindere de 81%. Condițiile climaterice au fost favorabile, nu au fost înghețuri, iar asta a ajutat ca puieții să se prindă bine.
Dar avem și cazuri ca la Mălăiești, unde anul trecut am plantat o pădure de stejar roșu, paltin, frasin și salcâm, iar rata de prindere este de aproximativ 30% - 35%”, a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, aflat în vizită pe teren.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, rata medie de prindere a puieților la nivel național este de 70%, un rezultat considerat bun în condițiile climatice actuale. Instituția anunță că terenurile unde prinderea este slabă vor fi completate cu noi plantații, în cadrul Programului Național de Împădurire.


































































