Guvernul de la Chișinău nu a fost notificat oficial de către autoritățile ruse cu privire la interzicerea importului a peste 20 de tone de mere moldovenești în Federația Rusă. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a declarat că a aflat despre această decizie aseară, din presă.
Potrivit unui comunicat al Administrației interregionale Nord-Vest a Serviciului Federal pentru Supravegherea Veterinară și Fitosanitară (Rosselhoznadzor), „inspectorul de stat a constatat că informațiile despre producător indicate pe etichetele de pe fructe nu corespund celor menționate în certificatul fitosanitar”.
„Prin urmare, documentul a fost considerat că nu confirmă veridicitatea lotului importat de produse supuse carantinei cu cerințele fitosanitare de carantină. Importul celor 20,5 tone de mere pe teritoriul Federației Ruse a fost interzis”, se mai arată în comunicat.
„Am aflat aseară din presă despre faptul că Moscova a blocat la frontiera Rusiei un lot de 20 de tone de mere, invocând nereguli. Guvernul, prin intermediul Ministerului Agriculturii, a verificat această informație, și, la această oră, nu s-a constatat o notificare oficială despre această decizie”, a declarat Vodă în conferința de presă de după ședința de astăzi a Guvernului.
Potrivit autorităților ruse, merele au fost depistate la punctul de control de la frontiera ruso-letonă, în raionul Sebeji din regiunea Pskov, iar controlul fitosanitar a fost efectuat de un inspector al Serviciului specializat.
„De prea multe ori, producția moldovenească a fost utilizată ca element de șantaj politic. Când nu le-a convenit, inclusiv au zdrobit cu buldozere producția muncită din greu de fermierii din întreaga țară”, a mai menționat Vodă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a îndemnat agricultorii și producătorii să semnaleze Ministerului de profil cazurile de abuz la adresa lor.
„Vom continua munca colectivă pentru a vinde și a duce merele noastre acolo unde sunt respectate, nu umilite prin asemenea comunicate de presă”, a punctat Vodă.
Oficialul a încurajat cetățenii să cumpere produse autohtone: „Mărul moldovenesc rămâne un produs de calitate, gustos și demn”.
Nici „Moldova Fruct” nu are, la moment, informații despre interdicția impusă de Rusia, a declarat pentru TV8 purtătoarea de cuvânt a Asociației, Ana Zatușevschi.































































