Prezentatoarea TV8, Luciana Gurduz, a fost desemnată First Runner Up la Miss Universe Moldova 2025, fiind la un pas de a reprezenta țara pe scena mondială. Pentru ea, nu a fost doar o competiție, ci împlinirea unui vis din copilărie, o experiență care i-a demonstrat că visele devin realitate atunci când ai curajul să spui „da”, chiar și atunci când nu ești pregătită.

„Țin minte cum stăteam cu mama și urmăream pe YouTube aceste concursuri, admirând acele femei superbe, pline de grație și încredere. Mă întrebam dacă voi întâlni vreodată una dintre ele, doar ca să o pot privi și admira. Nici prin gând nu mi-a trecut că, într-o zi, chiar eu voi fi acolo”, ne-a povestit Luciana.
Totul a început cu un simplu formular completat, fără mari așteptări:
„Câteva zile mai târziu, am fost sunată și invitată la casting. A urmat totul pe repede-înainte - în doar câteva zile au început repetițiile finale, iar timpul de pregătire aproape că nu a existat. M-am trezit pe scena Miss Universe Moldova plină de emoții, nepregătită așa cum mi-aș fi dorit, și, pe deasupra, mă simțeam și foarte rău din punct de vedere al sănătății. Dar, chiar și așa, am ales să trăiesc momentul. Pentru că uneori visele se împlinesc exact atunci când nu ești pregătit - dar ești acolo, cu sufletul deschis”.
Deși pe scenă a fost singură, Luciana spune că a simțit sprijinul celor din jur:
„Susținătorii mei au fost, ca de obicei, familia, dar, spre surprinderea mea, am primit multă susținere și de la persoane aproape necunoscute sau foarte puțin cunoscute. În schimb, de la unii prieteni, mai puțin decât m-aș fi așteptat. Și poate tocmai asta m-a învățat ceva prețios: că uneori sprijinul sincer vine de unde te aștepți cel mai puțin”.
Miss Universe nu e doar un concurs de frumusețe, ne-a mai dezvăluit ea. Finalistele au trecut prin mai multe probe, care pune accent pe inteligență, atitudine și implicare socială.
Cea mai importantă etapă este interviul preliminar în limba engleză, unde juriul evaluează încrederea, modul de exprimare, cultura generală, viziunea despre lume și autenticitatea fiecărei participante. Întrebările pot viza valori personale, rolul femeii moderne, leadership-ul sau schimbările sociale.
Urmează probele clasice de defilare în costum de baie și în rochie de seară, menite să evidențieze grația și eleganța concurentelor.
Iar una dintre cele mai valoroase cerințe este prezentarea unui proiect personal sau a unei cauze pe care fiecare concurentă o susține. Poate fi vorba despre inițiative sociale – cum ar fi sprijinul pentru femeile din mediul rural, copiii din orfelinate sau educația financiară a tinerilor –, proiecte de mediu, precum plantări, reciclare sau protejarea apelor, ori campanii de conștientizare dedicate sănătății mintale, acceptării de sine sau luptei împotriva violenței domestice.

„Această experiență m-a învățat că nu trebuie să aștepți momentul perfect, pentru că el nu există. Că uneori trebuie doar să ai curajul să spui „da”, chiar și atunci când nu ești pregătită, și să crezi în tine chiar și atunci când ceilalți nu o fac.
Femeilor le-aș transmite să nu își subestimeze niciodată puterea. Să nu se teamă de emoții, de eșecuri sau de privirile celor din jur. Frumusețea adevărată nu vine din perfecțiune, ci din curajul de a merge înainte cu inima deschisă, chiar și atunci când tremuri”, a punctat Luciana Gurduz.
Amintim că în acest an, Maria Ignat a fost încoronată Miss Universe Moldova 2025 și va reprezenta țara noastră la competiția mondială din Thailanda. Tânăra este avocată de profesie și pasionată de lumea frumuseții.

































































