Incendiul care a cuprins un depozit de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău a fost lichidat complet. Pe parcursul nopții, două autospeciale cu un efectiv de 10 angajați ai IGSU au intervenit pentru monitorizarea, securizarea și stingerea focarelor rămase.
Potrivit unui comunicat emis de IGSU, la lichidarea incendiului au fost implicați 90 de angajați cu 24 de autospeciale.
În urma incendiului, aproximativ 8.000 din cei 15.000 de metri pătrați ai depozitului au fost distruși, împreună cu bunuri materiale din interior, inclusiv stivuitoare electrice, rafturi, produse alimentare și de uz casnic.
Datorită intervenției prompte a pompierilor și salvatorilor, cealaltă parte a depozitului și construcțiile din apropiere au fost salvate.
În operațiune au mai fost implicate forțe și mijloace din cadrul IGP, IGC, SAMU, APL, Premier Energy SRL și o echipă de la S.A. „Apă-Canal Chișinău”, în total 19 persoane și 6 unități de tehnică, care au sprijinit eforturile pompierilor pentru lichidarea incendiului și protejarea zonelor adiacente.
La fața locului, pentru coordonarea și dirijarea intervenției, a fost creat Statul Major Operativ al IGSU.
În prezent, Laboratorul Experimental Antiincendiar al IGSU își continuă activitatea pentru a formula ipoteze și a stabili toate circumstanțele producerii incendiului.
TV8.md amintește că un incendiu matinal de proporții a izbucnit în Chișinău pe 7 ianuarie 2026. Peste 70 de salvatori și pompieri, cu 13 autospeciale, au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins un depozit de produse alimentare.
Pompierii au reușit localizarea incendiului de proporții de pe strada Mihai Viteazu după aproximativ 5 ore de luptă cu flăcările. Arderea a fost localizată la ora 09:53, fiind coborât nivelul sporit de intervenție.