Declarațiile recente ale președintei Maia Sandu privind un posibil vetting al avocaților au stârnit critici din partea breslei. În timp ce unii consideră că mesajul ar fi o formă de presiune după greva generală din vară, alții avertizează că un control extern ar pune în pericol independența profesiei și ar deschide ușa ingerințelor politice.
Invitat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8, fostul ministru al Justiției și avocatul Fadei Nagacevschi a afirmat că declarația președintei nu ar indica o adevărată intenție de vetting, ci ar urmări obținerea unor concesii în procesul de reformă a avocaturii:
„Sper că e vorba de o declarație nereușită și nu este vorba de vetting. Probabil doamna președinte încearcă să ridice planca, ca să-i spunem așa, pentru a putea negocia cu avocații anumite modificări de legislație, inclusiv ținând cont de acel proiect de lege care a generat greve. Și de aceea a aruncat la maxim solicitarea - vetting. Probabil avocații în procesul de negocieri să accepte niște modificări”.
Nagacevschi crede că problemele din profesie pot fi soluționate prin mecanismele interne ale avocaților și că statul nu trebuie să impună control politic:
„Este nevoie de consolidat instituțiile de autogestiune a avocaturii, avocatura are capacitatea are de a se curăța singură în cazul în care există problema. Ceea ce s-a propus anterior și ce a supărat avocații este faptul că s-a creat percepția că se încearcă a se impune control politic, control extern asupra sistemului avocaturii, prin controlul asupra unor comisii din sistemul avocatorii. Aici este problema.
Deci ce vrem noi de fapt? Control politic asupra sistemului avocaturii sau să ajutăm avocatura ca ea să se poată curăța singură și eventual, în cazul dat, putem să discutăm cum de consolidat comisiile de etică, de disciplină, ca eventual factorii de decizii din cadrul acestor instituții să aibă mai multe instrumente pentru a interveni în cazul în care se atestă anumite derapaje legale din partea unor colegi avocați în procesul exercitării atribuțiilor de serviciu”.
Și avocatul Vadim Vieru de la Promo-LEX a subliniat că breasla recunoaște problemele existente, dar are capacitatea de a se curăța singură. În acest context, Vieru a amintit cazul în care avocatului Igor Popa i-a fost retrasă licența pentru încălcarea secretului profesional.
„Din cât cunosc, ultimele discuții care au avut loc între colegii avocați și cu doamna președintă, au fost discuții care au fost bazate pe soluții. Avocații nu neagă că nu există probleme în cadrul profesiei și avocații nu acoperă colegii care au probleme cu integritatea și așa mai departe. Din cât eu cunosc, după acea discuție, la nivel de Uniune a Avocaților, se lucrează la propuneri de eficientizare a proceselor interne în cadrul profesiei. Și în contextul discuției, colegii au rămas iarăși nedumeriți de declarațiile pe care le-a făcut doamna președintă legate de vetting și aceste declarații cumva au fost destul de generale. Da, există provocări, dar avocații au capacitatea ca să le rezolve”, a declarat avocatul.
Totodată, Vieru avertizează că un vetting din exterior ar putea genera abuzuri:
„În ce măsură o comisie externă poate să verifice integritatea etică și cum asta se raportează la avocați (...) Sunt anumite riscuri de interpretare și cum o să fie creat mecanismul. Prin urmare, e o chestie extrem de periculoasă. Cu regret, dacă luăm dosarele de rezonanță, avocații sunt asociați cu clienții”.
Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, nu sprijină un vetting aplicat tuturor avocaților, dar admite că o verificare punctuală pentru persoanele aflate în poziții cheie ar putea fi justificată:
„Eu cred că aici există o problemă de integritate care trebuie soluționată pe interior și trebuie să existe mai mult curaj inclusiv din interior pentru a soluționa această problemă. - Dar vettingul credeți că este o soluție? - Nu, probabil o oarecare verificare pentru avocații în poziții cheie, nu pentru toată Uniunea Avocaților, trebuie să existe. Că ăsta este un mecanism intern sau extern, eu cred că aici Uniunea trebuie să aibă cel puțin prima posibilitate să se expună”.
Astăzi, într-un comunicat oficial, Uniunea Avocaților din Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea privind declarațiile președintei:
„Profesia de avocat este independentă și autonomă, iar evaluarea externă a avocaților nu este prevăzută de nicio normă legală în vigoare. Introducerea unui asemenea mecanism ar constitui o ingerință directă în exercitarea liberă a profesiei și ar contraveni principiilor statului de drept și dreptului constituțional la apărare (...)
Uniunea Avocaților consideră inadmisibilă o asemenea abordare din partea președintei Republicii Moldova, care, venind din cea mai înaltă funcție a statului, poate fi percepută ca o intimidare a avocaților și o desconsiderare a profesiei de avocat”.
TV8.md amintește că pe 16 octombrie, președinta Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni că avocații ar trebui să fie supuși aceluiași proces de verificare ca judecătorii și procurorii.
„Nu vă supărați, dar cred că ar trebui să facem un vetting și avocaților, pentru că și avocații trebuie să fie oameni onești, să-și demonstreze sursa veniturilor. Cred că noi trebuie să vorbim și despre o reformă a avocaturii. Eu nu sunt mare specialist, dar o să discut cu mai mulți specialiști și cred că trebuie să revenim la acest subiect. Au fost foarte multe abuzuri comise, inclusiv pentru că au participat și avocații în aceste abuzuri. Unii dintre ei, ca să nu generalizăm, Doamne ferește! Sigur că sunt oameni corecți și onești în rândul avocaților”, a menționat șefa statului.
În iulie 2025, avocații au intrat în grevă generală după ce Parlamentul a adoptat, fără consultarea Uniunii Avocaților, modificări la Legea cu privire la avocatură. Proiectul oferea Ministerului Justiției dreptul de a desemna câte trei reprezentanți ai societății civile în comisia de licențiere a avocaților și cea pentru etică și disciplină. Avocații au criticat proiectul, susținând că afectează independența breslei. Ulterior, președinta Maia Sandu a retrimis documentul Parlamentului pentru reexaminare.





























































