Scandalul legat de platforma de tranzacționare „Tux” a ajuns și în Parlament. Fracțiunea Partidului Socialiștilor a solicitat, astăzi, audierea președintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare, dar și a ministrei Afacerilor Interne. Propunerea nu a acumulat însă numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi. În context, deputatul PAS, Radu Marian, a spus că, în cel mai apropiat timp, Comisia pentru economie buget și finanțe va organiza audieri în acest sens.
Platforma de tranzacționare „Tux” a intrat în atenția publicului la începutul lunii octombrie, după ce utilizatorii din Republica Moldova au raportat că și-au pierdut banii, dar și accesul la conturi. Oamenii legii au inițiat un dosar penal, au avut loc mai multe percheziții și rețineri.
Ieri, și-a prezentat demisia directorul SPPS, Vasile Popa, dar și unul dintre adjuncții acestuia. Anterior, presa a scris că în piramidă ar fi fost implicați și ofițeri de la SPPS. Se întâmplă după ce, zilele trecute, liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a acuzat mai mulți angajați ai SPPS că ar fi fost implicați în piramida financiară TUX. În replică, ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a precizat că este vorba despre foști angajați ai MAI, nu despre actuali funcționari.
Potrivit unor surse TV8 din domeniul financiar, numărul moldovenilor care au avut de suferit în urma prăbușirii platformei financiare TUX se ridică la aproximativ 50.000. În presa de la Chișinău au apărut informații neverificate precum că rulajul piramidei financiare în Republica Moldova ar fi ajuns la 48 milioane de euro.



































































