Bună, prieteni! Haideți să vorbim Verde-n ochi despre un subiect greu și dureros - de ce ne mor copiii cu zile. Decesul tragic al unei fetițe de 13 ani din Chișinău, căzută de la înălțime în clădirea părăsită a Hotelului Național, a cutremurat opinia publică. Și ne-a forțat să ne răspundem sincer la o întrebare incomodă - În ce măsură, noi, ca societate, știm să ne protejăm copiii de pericole?
Nu e un secret pentru nimeni că edificiul abandonat al Hotelului Național reprezintă un adăpost pentru oamenii străzii și consumatorii de droguri și o atracție periculoasă pentru adolescenți și copii. În presă, pe rețele sociale și Youtube veți găsi zeci de reportaje și filmulețe despre ororile din această clădire, laolaltă cu alte zeci de filmulețe „cool” ale unor influenceri din țară și din străinătate care recomandă hotelul părăsit pentru cei aflați în căutarea senzațiilor tari. Sunt multe clădiri abandonate în Chișinău, dar Hotelul de 16 etaje din buricul capitalei atrage ca un magnet copiii și adolescenții vânători de aventură.
Un an în urmă, un băiat de 18 ani a murit după ce a căzut de pe clădire. Un caz similar a mai fost și în 2022. În 2024, o altă fetiță de 13 ani a căzut în gol din același hotel și a ajuns în scaunul cu rotile. La câteva zile după ultima tragedie, mai mulți copii au fost surprinși jucându-se pe acoperișul edificiului, de-a prinselea cu moartea.
În ultimii trei ani, poliția a documentat 93 de cazuri de consum al drogurilor, alcoolului și de aflare a minorilor nesupravegheați în clădire. Acestea sunt cifrele iresponsabilității noastre sociale. O societate care nu e capabilă să își apere copiii nici măcar de pericolele unei clădiri abandonate, nu la periferie, ci în centrul Capitalei, vizavi de Academia de Știință.
Mi-a fost de-a dreptul dezgustător să urmăresc pasarea de responsabilitate între instituțiile de stat, după decesul tragic al fetiței de 13 ani. Primarul Ion Ceban s-a grăbit să arunce pietrele în ograda Guvernului, somându-l să se implice pentru identificarea unei soluții. În urmă cu trei ani, atunci când soluția a venit de la poliție, prin instalarea unui gard în jurul hotelului, Primăria a cerut ultimativ înlăturarea gardului pentru că ar fi fost instalat fără permisiunea lor. Terenul din jurul hotelului aparține municipiului Chișinău. Primăria și-a arătat mușchii, dar problema nu a rezolvat-o. Asta chiar dacă instalarea unor gratii la ferestrele și ușile de intrarea în hotel ar fi costat de mii de ori mai puțin decât multe alte activități populiste ale primăriei.
Îmi vine greu să cred că un stat întreg cu primării, ministere și zeci de instituții de protecție a drepturilor copilului și a ordinii publice nu au fost capabile în 10 ani să pună lacăte si zăbrele la o clădire părăsită, chiar și dacă aceasta se află în proprietatea privată, a unor vedete ale crimei organizate din Moldova. Dacă instituțiile publice și cei care le conduc ar fi fost mai puțin preocupați de jocuri politice și le-ar fi păsat de copiii care își pun viața în pericol intrând în această clădire ca de proprii copii, aceste tragedii nu se întâmplau. Ele se întâmplă pentru că cei care se fac vinovați prin indiferență scapă de regulă cu niște condoleanțe publice adresate părinților îndurerați.
Și pe final, despre corupția care ucide. Crima care se numește privatizarea Hotelului Național are mai multe moașe și mai mulți părinți. Clădirea a fost privatizată încă în 2006, în baza unui concurs investițional aranjat, organizat de Ministerul Economiei condus de Igor Dodon. Noii proprietari erau obligați prin contract să renoveze hotelul în 2 ani.
De atunci, edificiul s-a plimbat dintr-un offshore în altul, trecând de la Vladimir Plahotniuc, la Veaceslav Platon, Ilan Șor și într-un final la Vladimir Andronachi. Schimbarea beneficiarilor a fost singura evoluție în legătură cu hotelul ajuns în paragină. Și nici măcar dosarele penale sau fuga oligarhilor din țară nu a scos hotelul din ghearele lor. Proprietarii Hotelului Național nu au transmis condoleanțe nici după un deces produs în clădirea care le aparține.
Vă spun verde-n ochi și cu durere, Moldova este țara în care nimeni nu răspunde pentru copiii care mor căzând în gol de pe clădiri avariate cu acces liber, electrocutați cu cabluri neizolate în scuaruri publice sau pentru că sunt loviți de copaci putrezi care cad peste ei în parcuri publice. La o săptămână de la tragedie, la Național nu s-a schimbat nimic.
