A doua zi de scandal la Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Fracțiunea PAS a părăsit ședința după ce șefa de la Finanțe, Olesea Pșenițchi, a refuzat să retragă de pe ordinea de zi proiectul care prevede transferuri bugetare pentru achitarea salariilor și primelor profesorilor din capitală. Și pentru că președinta ședinței era exponenta PAS, consilierii au trebuit să voteze și schimbarea președintelui. Într-un final, proiectul a fost trimis pentru reexaminare.
După ce ieri primarul a scos în primă linie profesori care să implore consilierii PAS să voteze rectificările la buget ca să li se ofere prime, astăzi, PAS a insistat ca proiectul să fie exclus de pe ordinea de zi.
„ - Acuma eu vreau să vă ascult doamna raportor dacă retrageți proiectul de pe ordinea de zi. - Eu categoric nu retrag acest proiect de decizie. - Dacă vreți să votați un proiect ilegal, sunteți în drept. Succese dumneavoastră. - Rușine, rușine!”.
„ - De ce astăzi vă bateți joc de oamenii și de profesori. Asta este o ambiție personală a fracțiunii PAS. - Subiectul de decizie care este astăzi pe ordinea de zi este ilegal și este despre bugetul municipal. Astăzi, nu avem un buget municipal aprobat”.
După ce au părăsit ședința CMC, consilierii PAS au depus la Centru Anticorupție o sesizare privind posibile încălcări ale Legii finanțelor publice locale, abuz în serviciu și cheltuirea ilegală a banilor municipali de aparatul executiv al primăriei Chișinău.
Ulterior, într-o reacție, cei vizați au negat acuzațiile și au afirmat că toate modificările sunt făcute legal. Totuși, cu votul consilierilor rămași în ședință s-a decis ca proiectul să fie supus reexaminării de către Direcția Finanțe a primăriei.

































































