La 20 noiembrie, la punctul de control Leușeni–Albița, autoritățile au depistat un camion care încerca să transporte ilegal muniții și armament. Ancheta a întârziat însă cu explicațiile, iar golul informațional a fost rapid umplut cu zvonuri și informații eronate. Cea mai mediatizată versiune susținea că în camion ar fi fost sisteme antiaeriene portabile Stinger, arme inexistente în țara noastră.
„Pe teritoriul RM așa tip de armament nu există. Pentru mine era important să stabilesc ce tipuri de armament erau în acest camion, ca să putem stabili proveniența lui. 3:46 Dacă spre exemplu era RPG sau altceva de model sovietic, puteam să spunem că era din Transnistria și există o problemă. Dar, din informații publice se cunoaște că acest tip de armament, acest sistem portabil anti-aerian, în peste 3000 de unități a fost transmis din partea SUA statului Ucraina”, a declarat deputatul, Partidul Nostru, Renato Usatîi.
Declarația vicepreședintelui Comisiei securitate națională a Parlamentului a fost preluată imediat de mai multe canale pro-ruse, care au prezentat Moldova drept o zonă prin care ar circula nestingherit arme occidentale destinate Ucrainei, amplificând panica din societate. Însă, materialele jurnalistice au omis precizările lui Renato Usatîi, făcute la scurt timp într-un din comentariile postării cu pricina de pe Facebook:
„Persoana cu care am comunicat, mi-a comunicat mot-a-mot că au găsit mai multe muniții de tip Stinger. Eu am greșit și am spus că erau doar stingere. Nu. Erau mai multe denumiri, dar faptul este că nici un tip de aceste sisteme anti-aeriene care pot doborî avioane, drone, elicoptere, nu am avut și nu avem pe teritoriul Republicii Moldova.”
Din cauza vizibilității reduse, clarificările au rămas aproape invizibile în spațiul public. Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a recunoscut că astfel de precizări ar fi avut nevoie de un cadru oficial și a catalogat situația drept o lecție învățată:
„Și da, într-adevăr serviciul de presă al partidului nu a trimis către instituțiile media precizările acestei informații. Cum s-ar spune, noi ne-am învățat lecția.”
După șase zile de speculații privind contrabanda cu arme, Procuratura Generală a venit cu informații suplimentare despre caz:
„Aceste muniții au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă cu ajutorul unui cărăuș, care circula cu camionul marfar periodic din Ucraina. Munițiile au fost preluate prin intermediul a mai multor curse, care presupuneau transportarea a câte două unități de muniții, preluate dintr-un depozit neidentificat din Ucraina.”
Instituția a anunțat că nu au fost depistate arme sau muniții provenite din depozite militare strategice, precum cel de la Cobasna ori cele ale Armatei Naționale, iar cooperarea interinstituțională și internațională continuă.
Lipsa unor informații oficiale rapide poate genera confuzie, iar apariția de date incomplete sau contradictorii în spațiul public poate duce la percepții greșite și la pierderea încrederii cetățenilor.































































