Municipiul Edineț ar putea rămâne fără primar. Constantin Cojocari riscă să-și piardă fotoliul după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) l-a prins cu avere nejustificată de peste 343.000 de lei. Cauza a fost transmisă în instanța de judecată.
Controlul ANI a vizat perioada 1 august 2016 - 16 aprilie 2024, timp în care au fost analizate veniturile declarate de primar, cheltuielile făcute și bunurile cumpărate. Inspectorii au constatat că, în anul 2019, Cojocari a cheltuit mai mulți bani decât a câștigat legal.
Potrivit actului de constatare, diferența a apărut după ce primarul a ajuns în posesia a 1/2 dintr-un apartament. Locuința a costat, în total, 927.312 lei, iar partea care îi revenea lui a fost de circa 467.000 de lei, la care s-au adăugat taxele notariale. Potrivit ANI, veniturile declarate de Cojocari în acel an nu acopereau această cheltuială.
În punctul de vedere transmis către ANI, Constantin Cojocari a declarat că apartamentul ar fi fost cumpărat cu sprijinul familiei. Potrivit primarului, el ar fi contribuit cu 7.000 de euro, soția cu 5.000 de euro, iar restul banilor ar fi fost oferiți de fiul său și de bunicii acestuia.
Inspectorii de integritate susțin însă că nu au fost prezentate dovezi clare care să confirme existența acestor bani și sursa lor legală.
Pe lângă diferența de avere, ANI a constatat și declararea necorespunzătoare a averii, inclusiv nedeclararea unor bunuri care ar aparține concubinei primarului. În explicațiile sale, Cojocari a afirmat că nu a cunoscut despre toate bunurile acesteia.
Prin urmare, ANI a decis transmiterea dosarului în instanță, solicitând confiscarea sumei considerate nejustificate. Totodată, actul prevede încetarea mandatului de primar și o interdicție de trei ani de a ocupa funcții publice, în cazul în care instanța va confirma constatările.
Constantin Cojocari are dreptul să conteste actul ANI în termen de 30 de zile, iar o decizie finală urmează să fie luată de judecată.






















