Intervenția militară a Statelor Unite în Venezuela ridică „grave semne de întrebare cu privire la dreptul internațional” și ar putea adânci diviziunile regionale și globale. Reacția aparține secretarului general al Consiliului Europei, Alain Berset, potrivit AFP.
„În calitate de organizație regională multilaterală dedicată democrației, drepturilor omului și statului de drept, Consiliul Europei consideră că orice recurgere la forță pe teritoriul unui alt stat ridică grave semne de întrebare cu privire la dreptul internațional”, a transmis Berset.
Oficialul a subliniat că astfel de acțiuni pun sub semnul întrebării principiile fundamentale ale Cartei Națiunilor Unite, precum suveranitatea statelor, integritatea teritorială și non-ingerința în afacerile interne.
Secretarul general al Consiliului Europei a avertizat asupra riscului unei „agravări a polarizării în Venezuela, în întreaga regiune și la nivel global”, între statele care consideră intervenția o încălcare a dreptului internațional și cele care o justifică.
„Aceste fracturi fragilizează fundațiile securității internaționale. Când se vorbește despre schimbare de regim sau influență străină, deciziile se iau adesea în funcție de interese strategice sau de proximitatea ideologică, nu de principii juridice comune”, a explicat Berset, atrăgând atenția asupra aplicării frecvente a standardelor duble în relațiile internaționale.
Alain Berset a reiterat că dreptul internațional trebuie aplicat în mod egal tuturor statelor:
„Dreptul internațional este universal, altfel își pierde sensul. O lume guvernată de excepții, de două măsuri sau de sfere de influență concurente este o lume mai periculoasă”.




































