Se împlinesc șase ani de la moartea interpretului de muzică ușoară Ștefan Petrache. La 13 ianuarie 2020, marele om de cultură s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, răpus de o boală grea.
Interpretul Cătălin Josan a relatat pe Facebook că a mers la mormântul lui Ștefan Petrache, aflat la Cimitirul Central de pe strada Armenească. În postarea sa, el a scris: „6 ani de când n-am mai fost pe la badea Ștefan. Dar mereu l-am auzit de fiecare dată când i-am cântat melodiile. Azi am fost până la el să aprind o lumânare și să-i aduc flori. Pe așa frig un pic de lumină sper să-i încălzească și mai mult sufletul. Odihnește-te în pace, bade Ștefan. Mai venim în vizită”.
Anterior, Josan a solicitat autorităților de la Primăria Chișinău ca un bulevard din capitală să fie redenumit în memoria regretatului Ștefan Petrache.
Cu o reacție a venit și muzicantul Alex Calancea, care a mărturisit cât de mult îi este dor de Ștefan Petrache: „Un munte de om, un lup adevărat al neamului, cu glas puternic și coloană dreaptă. Un artist care nu a avut nevoie de vorbe mari ca să fie mare — prezența lui spunea totul. Din felul lui de a trăi muzica și scena am învățat ce înseamnă demnitatea, răbdarea și respectul față de cântec. Ștefan Petrache a rămas un reper și un stâlp al culturii noastre, o voce care a ținut dreaptă muzica de estradă și a dus mai departe o epocă în care valoarea se clădea în timp, nu în grabă”.
Cătălin Josan și Alex Calancea Band au înregistrat acum câțiva ani un cover la melodia „De-aș avea” a lui Ștefan Petrache. Cântărețul a filmat și un videoclip la această melodie, care l-a avut drept unul dintre protagoniști chiar pe artist.
Topul melodiilor interpretate de celebrul artist:
Casa părintească
De-aș avea
În august
Și dacă ramuri bat la geam
Crede-mă amore
Ce te legeni
































































