Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda cu 700 de miliarde de dolari. Liderul american a declarat că este este gata să anexeze insula „cu orice preț”, susținând că Danemarca nu poate face față amenințării Rusiei și Chinei. Autoritățile daneze au anunțat că vor întări prezența militară pe insulă, iar Franța s-a oferit să participe la exercițiile militare comune organizate de statul danez pe insulă. Experții în politică externă consideră că inițiativa reprezintă un „test” pentru relațiile transatlantice, iar pentru Groenlanda poate fi o oportunitate de a avansa spre independență.
„Problema este că Danemarca nu poate face absolut nimic dacă Rusia sau China vrea să ocupe Groenlanda. Dar noi putem face totul, ați aflat asta săptămâna trecută cu Venezuela. Putem face totul în legătură cu astfel de lucruri - nu se va întâmpla. Nu mă pot baza pe Danemarca pentru a se apăra singuri. Avem nevoie de ea pentru securitatea națională, și asta include și Europa. Și am vorbit, după cum știți, cu Mark Rutte, șeful NATO. Și el vrea cu adevărat să vadă să se întâmple ceva.”
Statele Unite ar putea plăti până la 700 de miliarde de dolari pentru achiziționarea Groenlandei, iar secretarul de stat Marco Rubio a fost deja însărcinat cu pregătirea unei oferte, prezentată de Casa Albă drept o „prioritate absolută” pentru președintele Donald Trump.
Conform presei americane, valoarea insulei, estimată de cercetători și foști oficiali americani, depășește jumătate din bugetul anual al Pentagonului. Ministrul de externe danez a calificat intențiile lui Trump drept „complet inutile”.
„Există un dialog în cadrul NATO și vrem să îl intensificăm și, sperăm, acest lucru ar putea să răspundă, într-o oarecare măsură, și preocupărilor președintelui. Dar nu spun că acum totul este rezolvat, nu este rezolvat. Nu am reușit, dar, sincer vorbind, nu credeam că ar fi realizabil. Nu am reușit să schimbăm poziția americană. Este clar că președintele are această dorință de a cuceri Groenlanda. Am subliniat foarte, foarte clar că acest lucru nu este în interesul regatului.”
Reacții au venit și din Europa. Președintele Emmanuel Macron a convocat astăzi, la Paris, o ședință de urgență a cabinetului de apărare pentru a discuta despre intențiile președintelui american.
„La cererea Danemarcei, am decis ca Franța să participe la exercițiile comune organizate de Danemarca în Groenlanda. Primele forțe militare franceze sunt deja în drum. Altele vor urma”, a scris Macron pe X.
„ Groenlanda este un test pentru relațiile transatlantice. Decizia Franței și a Germaniei, dar și a altor state de a participa la desfășurarea unei misiuni comune în Groenlanda este o dovadă a unității de decizie europene. Dar, în același timp, tot ceea ce se întâmplă în regiune trebuie privit prin prisma anului electoral american 2026, având în vedere că în noiembrie vom avea alegeri importante în Statele Unite, președintele Trump dorește să prezinte orice succes de politică externă în fața electoratului american, având în vedere importanța acestor alegeri pentru Senat și Camera Reprezentanților”, a menționat ministrul de Externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen.
Expertul în politică externă Mihai Isac spune că oferta de cumpărare a Groenlandei reprezintă o declarație populistă, iar presiunile Washingtonului ar putea stimula mișcări pentru independența insulei.




























































