Statele Unite vor aplica tarife vamale suplimentare de 10% pentru mai multe țări europene care au susținut poziția Groenlandei. Aceste tarife vor intra în vigoare pe 1 februarie și vor crește la 25% începând cu 1 iunie. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Donald Trump, care a menționat statele vizate: Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda și Finlanda.
„Am subvenționat Danemarca și toate țările Uniunii Europene timp de mulți ani prin faptul că nu le-am impus tarife sau alte forme de remunerație. Acum, după secole, a venit vremea ca Danemarca să dea înapoi. Miza este pacea mondială! China și Rusia vor Groenlanda, iar Danemarca nu poate face nimic în privința asta. Au două sănii trase de câini drept protecție, dintre care una adăugată recent”, își începe Donald Trump postarea pe Truth Social.
Potrivit președintelui american, aceste opt state joacă „un joc foarte periculos” prin opoziția lor față de cedarea Groenlandei Statelor Unite.
„De aceea este imperativ ca, pentru a proteja pacea globală și securitatea, să fie luate măsuri dure pentru ca această situație potențial periculoasă să se sfârșească repede și fără dubii”, afirmă Donald Trump.
În mesaj, Trump spune că mai mulți președinți americani au încercat să cumpere insula în ultimii 150 de ani, însă Danemarca a refuzat de fiecare dată. Trump susține că achiziția Groenlandei este necesară pentru ca programul Domul de Aur, destinat să protejeze teritoriul SUA de orice atac cu rachete, să poată fi implementat cu succes.
„Sute de miliarde de dolari sunt cheltuiți pentru programe de securitate care au legătură cu Domul, inclusiv pentru posibila protejare a Canadei, iar acest sistem foarte inteligent, dar foarte complex poate funcționa la potențialul și eficiență maxime (…) dacă acest teritoriu este inclus în el”, susține președintele american.
În același timp, liderul de la Casa Albă a declarat că este dispus să negocieze imediat cu Danemarca și celelalte state vizate de taxe vamale și că acestea vor rămâne în vigoare până la un acord pentru achiziționarea integrală a Groenlandei.
Mesajul lui Trump a fost urmat de mai multe reacții din UE.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că Uniunea Europeană rămâne fermă în susținerea dreptului internațional, în timp ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a calificat amenințarea cu taxe vamale drept inacceptabilă.
„Deocamdată, coordonez un răspuns comun al țărilor membre ale Uniunii Europene în această chestiune”, a anunțat Antonio Costa.
Ideea unui răspuns comun al Europei a fost menționată și de către președintele francez Emmanuel Macron, într-o postare pe X.
„Nicio intimidare sau amenințare nu ne va influența, nici în Ucraina, nici în Groenlanda, nicăieri în lume când suntem confruntați cu asemenea situații. Amenințările cu tarife sunt inacceptabile și nu-și au locul în acest context. Europenii le vor răspunde într-o manieră unită și coordonată, dacă acestea vor fi confirmate”, a scris Macron.
Premierul britanic Keir Starmer a afirmat că SUA greșesc amenințând cu noi taxe vamale țările europene din cauza opoziției lor la achiziția Groenlandei.
„Aplicarea de taxe asupra aliaților pentru că urmăresc securitatea colectivă a aliaților din NATO este complet greșit. Bineînțeles că vom discuta subiectul direct cu administrația americană”, a spus Starmer într-un comunicat de presă.
Ambasadorii celor 27 de țări membre ale Uniunii Europene se vor întâlni duminică pentru o ședință de urgență, în urma anunțului făcut de președintele american Donald Trump.
































































