259 de adresări s-au înregistrat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău în ultimele 24 de ore. Aproximativ 60% dintre pacienți au suferit traumatisme cauzate de condițiile meteo nefavorabile și de formarea ghețușului pe trotuare.
Potrivit unui comunicat al instituției, 24 de pacienți au necesitat spitalizare, iar 11 persoane cu fracturi grave au fost supuse intervențiilor chirurgicale de urgență.
De dimineață, în intervalul 08:00–10:00, la spital s-au prezentat 23 de pacienți cu traumatisme și 2 pacienți cu afecțiuni neurochirurgicale. Dintre aceștia, 8 pacienți au fost internați pentru investigații și tratament de specialitate.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să manifeste prudență sporită la deplasare, mai ales pe suprafețele alunecoase, și să respecte măsurile de siguranță pentru a preveni accidentele.
În total, Ministerul Sănătății raportează 1.851 de solicitări pentru servicii medicale la nivel național, dintre care 386 au fost persoane cu traumatisme.
Până pe 6 februarie, meteorologii au emis cod galben de polei și ghețuș.





































