Au fost stabilite ultimele echipe din Europa calificate la Cupa Mondială 2026. Turcia, Suedia, Bosnia și Cehia s-au impus în meciurile de baraj și au obținut biletele pentru turneul final. Italia, pe de altă parte, va rata al treilea turneu final consecutiv.
Turcia, fosta adversară a României din primul baraj, s-a impus la limită în deplasarea din Kosovo, cu scorul de 1:0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Kerem Akturkoglu.
Un alt meci plin de dramatism a fost cel dintre Cehia și Polonia. După 1:1 în timpul regulamentar și 2:2 după prelungiri, duelul a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde Cehia a ieșit învingătoare, cu scorul de 3:1.
Suedia vs Polonia a fost un alt duel spectaculos, cu nu mai puțin de 5 goluri! Suedezii s-au calificat la Cupa Mondială pentru prima dată în 24 de ani, impunându-se cu 3:2, iar golul victoriei a fost marcat de Viktor Gyökeres.
În meciul de ieri, italienii au deschis scorul rapid, după nici un sfert de oră de joc. Vasilij a pasat direct la Nicolo Barella, care l-a servit perfect pe Moise Kean. Atacantul Fiorentinei a finalizat cu un șut de mare clasă, modificând tabela la 1:0.
Spre finalul primei reprize, Squadra Azzurra a primit o lovitură grea. Amar Memic a scăpat spre poarta adversă, iar Bastoni l-a faultat din spate. Fundașul italian a văzut direct cartonașul roșu, lăsându-și echipa în 10 oameni.
După o oră de joc, Moise Kean a scăpat singur spre poarta adversă, într-o cursă de jumătate de teren, dar a șutat peste poartă din marginea careului, ratând ocazia de a face dubla.
Italia spera să reziste până la final cu avantajul minim, dar bosniacii au pus o presiune considerabilă, având și un om în plus. Gazdele au egalat în minutul 79, atunci când Haris Tabakovic a marcat după o fază confuză în careul italian.
Nu s-a mai marcat până la final, astfel că s-a ajuns la prelungiri, iar apoi la lovituri de departajare. Aici, Pio Esposito și Cristante au ratat, Bosnia s-a impus cu 4:1, iar Italia va urmări Cupa Mondială de la televizor.
video: yt/Fox Soccer






































