Posibilitatea unui „război deschis” cu Rusia rămâne principala preocupare a Franței în materie de apărare, a declarat joi șeful Statului Major al Armatei franceze, generalul Fabien Mandon, în fața Comisiei de Apărare din Parlament. El a avertizat că amenințarea rusă pe continent persistă și a subliniat că armata franceză trebuie să fie pregătită pentru un context tot mai periculos, potrivit Le Figaro.
Potrivit lui Mandon, estimările actuale arată că Rusia ar putea avea în acest an circa 1,3 milioane de militari, iar până în 2030 efectivele ar putea ajunge la 1,9 milioane. În același interval, numărul tancurilor grele rusești ar urma să crească de la 4.000 la 7.000, în timp ce flota militară s-ar menține la aproximativ 230-240 de nave de luptă. Generalul a precizat că aceste evaluări se bazează pe „informații concrete” și nu sunt simple ipoteze.
Oficialul francez a făcut aceste declarații în contextul audierilor privind actualizarea programării militare, proiect care prevede majorarea bugetului apărării până în 2030. Guvernul francez vrea să aloce încă 36 de miliarde de euro pentru Armată, peste cele 413 miliarde deja prevăzute pentru perioada 2024-2030.
Mandon a mai spus că Franța traversează „o perioadă periculoasă” și că este nevoie de vigilență, nu de panică. El a invocat și alte riscuri de securitate, inclusiv amenințarea teroristă din Orientul Apropiat și Mijlociu, Asia și Africa.
În același timp, generalul a atras atenția că Europa nu mai poate conta la fel de mult ca înainte pe sprijinul Statelor Unite. Deși dialogul cu armata americană rămâne foarte bun, a spus el, prioritățile Washingtonului nu mai coincid pe deplin cu cele ale Europei, iar americanii le transmit aliaților europeni să-și întărească propriile capacități de apărare.




































