Un grav accident feroviar s-a produs joi dimineață, la Dunajská Streda, în Slovacia, unde un tren de pasageri s-a ciocnit cu un camion la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, șoferul camionului a murit pe loc, iar peste 20 de persoane din tren au fost rănite ușor.
Potrivit presei locale, camionul ar fi intrat pe trecerea feroviară, care era dotată cu semnalizare luminoasă, dar nu avea bariere, exact în momentul în care pe tronson circula un tren de pe ruta Dunajská Streda-Komárno. Deși mecanicul a reacționat imediat, impactul nu a mai putut fi evitat. Lovitura a fost atât de puternică, încât trenul a deraiat.
În tren se aflau circa 50 de pasageri. Salvatorii au acordat îngrijiri medicale pentru 21 de persoane, majoritatea suferind răni ușoare provocate de cioburile geamurilor sparte. O pasageră a suferit un traumatism la cap. Mecanicul a fost testat pentru alcool și droguri, iar rezultatele au fost negative.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele tragediei. În cazul șoferului camionului, în vârstă de 58 de ani, a fost dispusă expertiza medico-legală.









































