Rezultatul scrutinului din 12 aprilie din Ungaria a fost așteptat atât de alegătorii maghiari, cât și de cancelariile europene, întrucât acesta influențează direct politica internă și externa a UE. Totodată, fiind o republică parlamentară, cei 199 de deputați vor stabili traiectoriile guvernului de la Budapesta pentru următorii 4 ani.
„Sistemul politic maghiar este extrem de complicat. Acest parlament unicameral este ales atât în urma alegerilor pentru circumscripții uninominale, cât și pe o listă națională. Președintele statului maghiar are o putere simbolică. Puterea adevărată este în mâinile premierului”, a declarat analistul politic, Mihai Isac.
Lupta cea mare s-a dat între doi favoriți: partidul Fidesz, în fruntea căruia se află actualul prim-ministru Viktor Orban. În pofida numeroaselor crize, Orban a reușit să se mențină la putere timp de 16 ani, perioadă marcată inclusiv de numeroase decizii care au erodat democrația maghiară și a blocat mai multe decizii ale Uniunii Europene abuzând de dreptul de veto.
Al doilea favorit a fost partidul Tisza, condus de Peter Magyar, un fost apropiat a lui Viktor Orban care a trecut în opoziție în februarie 2024. Magyar a reușit rapid să câștige încrederea cetățenilor nemulțumiți de actuala conducere și să se prezinte ca politician care va normaliza relația cu UE. Deși pare o confruntare între o tabără suveranistă și una pro-europeană, peisajul politic este mult mai complex.
„Atunci când ne uităm la aceste două partide putem avea această impresie că asistăm la lupta între bine și rău, dar și partidul de opoziție Tisza are anumite particularități și ne așteptăm ca o parte din discursul și strategia politică pe care o va implementa în eventualitatea consolidării puterii sale să aibă și trăsături ale politicilor promovate de Orban”, spune Mihai Isac.
Marea bătălie s-a dat pentru electoratul indecis, circa 25% din totalul de alegători. Astfel, atacurile reciproce între concurenți, promisiunile electorale și populismul au fost la ordinea zilei. Viktor Orban și-a continuat discursul suveranist și a acuzat cu fiecare ocazie Ucraina pentru eșecurile sale interne.
„L-am văzut pe domnul Orban mizând pe frica de război a electoratului, insistând că partidul Fidesz este partidul pacii, pe când oponentul său domnul Magyar ar fi un reprezentant al partidului războiului și o unealtă în mâinile conducerii blocului comunitar de la Bruxelles”, a explicat Isac.
Premierul maghiar s-a bucurat și de sprijinul administrației Trump. Cu doar 5 zile înainte de alegeri, vicepreședintele SUA J.D Vance, a participat la mitingul Fidesz din Budapesta. Mai mult, acesta l-a sunat în direct pe Donald Trump, care și-a declarat susținerea pentru Viktor Orban și a reluat o serie din discursul său electoral.
„– Domnule președinte, sunteți în direct cu aproximativ 5.000 de patrioți maghiari și cred că vă iubesc chiar mai mult decât îl iubesc pe Viktor Orban. – Ei bine, nu îmi vine să cred. Nu îmi vine să cred. Pentru că iubesc Ungaria, îl iubesc pe Viktor, un om grozav. Avem o relație extraordinară. Face treabă, țineți minte asta, îi împiedică pe oameni să vă invadeze țara, așa cum au făcut alții, sincer, el a păstrat țara în siguranță.”
Un alt sprijin extern pentru liderul de la Budapesta a venit constant de la Moscova, doar că această asociere a fost exploatată de partidul de opoziție Tisza. În același timp, discursul lui Peter Magyar s-a axat pe situația economică tot mai dificilă din Ungaria, necesitatea normalizării relațiilor cu Bruxelles-ul și deblocarea fondurilor europene.
„În pofida unui discurs considerat progresist, totuși elemente din partidului de opoziție Tisza pot continua, cel puțin o parte din politicile guvernului Orban, mai ales în ceea ce privește imigrația sau opoziționarea față de Ucraina”, subliniază analistul politic, Mihai Isac.
După numărarea a peste 98% din voturi, partidul de opoziție Tisza a obținut sprijinul a peste 68% dintre alegători, ceea ce îi conferă o majoritate constituțională de peste două treimi. Partidul Fidesz a acumulat circa 29% din voturi, obținând 57 de fotolii de deputat.




































