Astăzi, se împlinesc 80 de ani de la declanșarea foametei organizate de sovietici în anii 1946 și 1947, aceasta fiind una dintre cele mai tragice pagini din istoria neamului nostru. În contextul comemorării, în toată țară sunt organizate evenimente dedicate celor peste 200 de mii de basarabeni omorâți prin înfometare. Victimele care au supraviețuit își amintesc și acum, cu lacrimi în ochi despre clipele de groază prin care au trecut.
„ Ce foamete era, să nu mai ajungă nimeni. N-aveau ce mânca, mureau... era greu. Trebuia să dăm grâu, porumb, fasole, carne ouă. Mama a început a răcni ... ce faceți oameni buni. Cu ce să hrănesc copiii? Patru copii, dar eu ce să fac... mor și eu de foame cu ei împreună. Mai bine împușcați-mă, decât m-ați lăsa fără nimic la copii”.
Acestea sunt doar câteva din amintirile celor cinci supraviețuitori, al căror prag l-a pășit jurnalista Andreea Josan. Pentru ei, foametea e o teroare pentru milioane de oameni, care au rămas fără mâncare și fără roadă. Cinci bătrâni, cinci istorii cutremurătoare și amintiri care îți răvășesc sufletul.
Cereale, animale, produse animaliere, carne, ouă, lapte... toate trebuiau să ajungă pe mâinile autorităților sovietice.
„ Era strict urmărit cine cât a dat și cine cât să dea mai peurmă. Care nu voia, îl ucidea, îl chinuia... a fost bătaie de joc de norod. Am mâncat coji de cartof mult timp... le fierbeam erau amare, le prăjeam erau tot amare. Puneam apă cu sare și o beiam. Mama plângea, noi plângeam. - Se mai băteau de la mâncare, nu aveau ce mânca... câteodată îl omorau pe vreo unul și îl îngropau...”
Rămânând fără nimic, oamenii mâncau ce găseau: de la lobodă, coajă de stejar, troscot, până la scoici, șerpi, șoareci sau chiar câini și pisici.
„Au fost consumați și câini și pisici ... așa a fost timpul. Dar nu aveai ce mânca, erau bucuros să mănânci și câine și mâță... Se mâncau unul pe altul. A murit tatăl său și l-au dus în pod, l-au înghețat și tăiau câte o bucată și mâncau... ce aveau să facă dacă nu aveau ce mânca”.
Istoricii, însă, țin să precizeze că foamea organizată a și dezumanizat, fiind înregistrate și cazuri izolate de canibalism.
„ Da, au fost înregistrate și cazuri de canibalism, iar în unele sate din sudul țării, inclusiv sate găgăuze - au pierdut până la jumătate de locuitori. Puterea sovietică le-a interzis oamenilor să vorbească despre această pagină neagră a istoriei. Supravețuitorii foametei, din frică, nici măcar nu pomeneau de această tragedie”, a subliniat istoricul, Alexandru Ghețan.
Din cauza alimentației incorecte, creștea rapid numărul celor afectați de distrofie, a celor dispăruți și morți. În cimitirele vechi din Republica Moldova există și astăzi gropi comune ale celor decedați pe timpul foametei.
„ Iar azi, când vorbim despre nostalgii sovietice ar trebui să nu uităm iată despre aceste evenimente. Nu să vorbim despre raiul socialismului promis și neatins. Acum la 80 de ani distanță de la foametea din 1946 -47 este de datoria noastră să ne amintim despre aceste evenimente istorice”, a spus istoricul, Alexandru Ghețan.
Potrivit istoricilor, Republica Moldova sovietică a fost regiunea cea mai afectată din întreaga Uniune Sovietică, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.
