Republica Moldova ar putea deveni stat membru al Uniunii Europene până în 2030, cel puțin așa susțin experții invitați în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Acest termen rămâne posibil, iar obiectivele realizabile, însă doar dacă autoritățile mențin ritmul reformelor și accelerează eforturile interne, reușind să mobilizeze întreaga societate în jurul acestui proiect.
Expertul în politică externă Iulian Groza a explicat că actualul calendar convenit cu Comisia Europeană, în urma procesului de screening, prevede finalizarea negocierilor pe toate capitolele până la sfârșitul anului 2028. Potrivit acestuia, etapa presupune închiderea tuturor capitolelor de negociere, ceea ce ar reprezenta un pas decisiv înainte de aderarea propriu-zisă.
Întrebat dacă Republica Moldova poate respecta acest termen, în condițiile în care mai multe acțiuni planificate pentru 2025 nu au fost încă finalizate, Groza susține că obiectivul poate fi atins dacă în acest an vor avansa negocierile oficiale și dacă vor fi îndeplinite criteriile de referință interimare pentru capitolele 23 și 24, care vizează justiția și afacerile interne:
„Dacă păstrăm acest ritm, eu cred că noi anul curent, cu condiția că avansăm negocierile oficiale și cu condiția că avansăm pe criteriile de referință interimare, acele condiții care țin de capitolul 23 și 24, adică justiție și afaceri interne”
„Acolo este presiunea momentului”, a spus expertul, explicând că fără progrese la aceste capitole nu pot fi deschise celelalte dosare de negociere. El a precizat că, în prezent, Republica Moldova este moderat pregătită pe zece capitole și bine pregătită pe alte două, ceea ce ar permite, teoretic, închiderea negocierilor pe șase până la opt capitole încă până la sfârșitul anului curent. În opinia sa, dacă acest ritm se menține, obiectivul pentru 2028 rămâne realist.
„Dacă anul acesta reușim să închidem o treime din capitole și păstrăm același ritm în următorii ani, atunci reușim”, a declarat Groza, care a descris ținta drept una „fragilă, dar ambițioasă”.
Deputatul PAS Adrian Băluțel a declarat că autoritățile insistă asupra deschiderii formale a negocierilor tocmai pentru a demonstra că Republica Moldova poate livra rezultate concrete. El a afirmat că guvernarea își propune să demonstreze că „o să facem tot ce ne stă în puteri ca să livrăm pentru aceste două dăți”:anul 2028 pentru încheierea negocierilor și anul 2030 pentru aderare.
„Vrem mingea în terenul nostru”, a spus Băluțel, sugerând că odată început oficial procesul de negociere, responsabilitatea principală va reveni Chișinăului, care trebuie să demonstreze capacitate de reformă și implementare.
Experta în integrare europeană Ina Coșeru a atras atenția că succesul nu depinde doar de instituțiile statului, ci de cooperarea tuturor actorilor implicați. Potrivit acesteia, pentru atingerea obiectivului european este nevoie de dialog între „clasa politică, guvernul, societatea civilă, sectorul de afaceri, business, și fermierii noștri.”
Totodată, Coșeru a remarcat că cele mai mari restanțe sunt pe capitole legate de Agenda Verde, conectivitate, resurse și agricultură. În aceste domenii, a spus ea, autoritățile trebuie să comunice mult mai eficient cu antreprenorii și fermierii, astfel încât „să fim pe aceeași lungime de undă, că toate reformele pe care noi le facem sunt îmbrățișate de toți. Dar asta este o provocare și o sarcină foarte grea, pe care noi trebuie să ne-o asumăm. Altfel, doi ani nu este posibil”, a avertizat experta, referindu-se la perioada dintre finalizarea negocierilor în 2028 și aderarea efectivă în 2030.
În intervenția sa finală, Iulian Groza a subliniat că, pe măsură ce Republica Moldova avansează în fiecare etapă, va fi nevoie de și mai mult efort, de mai multă coeziune politică și de o implicare sporită din partea întregii societăți. El a menționat că nu doar autoritățile trebuie să fie active, ci și mediul de afaceri, societatea civilă și cetățenii: „Noi trebuie să ne asigurăm că deciziile care se iau, sunt asumate de către noi toți, asta este important, asumarea acestui proces.”
Expertul a mai spus că Moldova este în prezent aliniată strategic și politic cu Uniunea Europeană, însă succesul va depinde de capacitatea de a rezolva problemele interne și de a implementa reformele asumate. Totodată, el a accentuat importanța gestionării așteptărilor publice.
„2030 este o țintă ambițioasă, este o țintă asumată, este alegerea noastră. Dacă noi toți vom depune efort, atunci vom reuși”, a conchis Groza.
TV8.md amintește că atât Republica Moldova, cât și Ucraina au depus cererea de aderare la UE la scurt timp după ce trupele ruse au invadat țara vecină. În luna iunie a anului 2022, am obținut statutul de candidat la Uniunea Europeană, iar în 2023, cele 27 de state membre ale UE au dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare.
În iunie 2025, Parlamentul European a adoptat un raport în care laudă „angajamentul exemplar” al Republicii Moldova de a progresa în procesul de aderare la UE. În document, eurodeputații evidențiază că relațiile Moldova-UE au intrat într-o nouă etapă, în contextul în care cooperarea s-a intensificat, iar autoritățile de la Chișinău fac eforturi susținute pentru a alinia legislația națională la cea comunitară.
În decembrie 2025, Republica Moldova a primit acordul tuturor celor 27 de state membre UE pentru lansarea negocierilor tehnice pe trei clustere: statul de drept și justiția, piața internă și economia, precum și politica externă și securitatea. Deși deschiderea oficială rămâne blocată de Ungaria, Uniunea Europeană susține că a ales o cale alternativă, deschizând informal aceste capitole pentru nu bloca procesul de aderare.
În ianuarie 2026, președinta Maia Sandu a lăsat să se înțeleagă că Republica Moldova ar putea deveni monedă de schimb în jocul marilor puteri pentru influența din regiune. Potrivit oficialei, lumea este incertă și periculoasă pentru țări mici, precum este Republica Moldova. În acest context, șefa statului a precizat că aderarea la Uniunea Europeană ar fi cea mai bună soluție pentru supraviețuire.





















