132 de elevi din 11 licee au intrat, pentru o zi, în rolul pompierilor și salvatorilor de la IGSU. După aproape trei săptămâni de pregătiri, adolescenții au avut de trecut prin mai multe probe contra cronometru, inspirate din intervențiile reale ale salvatorilor. Fiecare echipă și-a demonstrat viteza și coordonarea la ștafetă, traversând obstacole, participând la desfășurarea de luptă și la proba de echipare. Participanții spun că adrenalina și emoțiile au fost la cote maxime, însă, chiar și așa, fiecare speră să urce pe podium la finalul competiției.
Tinerii au avut de trecut printr-o simulare de intervenție în situații de risc, unde munca în echipă a fost esențială. Imediat după start, concurenții au alergat cu furtunurile pe care trebuiau să le conecteze pentru a ajunge la sursele imaginare de incendiu, în cazul lor, două mingi pe care trebuiau să le nimerească cu jetul de apă. Marius Timuș ne-a spus că pasiunea pentru meseria de pompier o are încă din copilărie.
„- Este foarte grea și trebuie foarte multe puteri și tărie de caracter ca să poți lucra la așa job. - Deci acum te-ai convins că munca lor este grea? - Da. Noi avem câteva săptămâni de când ne antrenăm și nu a fost ceva dificil. - Voi ați fost primii care ați pornit apa? - Da, noi am ieșit învingători în această cursă”.
Înainte de competiție, fiecare echipă a fost instruită de angajații IGSU, care le-au explicat adolescenților, pas cu pas cum trebuie să acționeze în fiecare probă.
„- Anotimpul de afară, plus adrenalina, tare ne-a emoționat pe noi. - Pentru tine a fost greu să parcurgi acest traseu? - Nu pentru că am avut antrenamente constante și de aceea avem și rezultat bun”
O altă provocare contra cronometru a fost traseul cu obstacole „Ștafeta combinată”. Participanții au avut de sărit peste bariere, să-și păstreze echilibrul, să transporte simbolic răniți și să manevreze rapid stingătoarele, fiecare membru al echipei având un rol bine stabilit.
În timp ce strângea furtunul în grabă, casca lui Alexandru a căzut de pe cap. Chiar și așa, băiatul nu s-a oprit nicio clipă și a continuat proba până la final.
„- Cumva poate furtunul a aninat casca și s-a dus aiurea. - Te-a deranjat? - A fost un pic, m-a deranjat dar m-am străduit să fac la timp”.
La ultima probă, echipele au avut de montat un cort care trebuia să fie sigur și stabil.
Cele mai multe echipe au reușit să finalizeze probele în mai puțin de cinci minute, iar unii participanți au ajuns la finish chiar și în două minute.
„- Nu a fost greu, a fost pe așteptările noastre, ne-am descurcat bine. - La ce loc sperați?- Sperăm la primul, dar deja o să vedem.” „- Nu este complicat pentru că ne-am antrenat pentru asta și suntem destul de pregătiți. - Ce loc credeți că veți lua? - Sperăm la locul 1”.
La competiția organizată la Vadul lui Vodă au participat elevi de liceu din Chișinău și din raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Criuleni, Strășeni și Dubăsari. Fiecare echipă a ajuns aici după ce a trecut de etapa raională, unde concurenții au avut de susținut probe similare. Cei mai buni participă acum la cea de-a opta ediție a „Școlii Securității”.
„- Noi am văzut perspectivă în ei și credem că vor arăta rezultate bune. - Cum au fost pregătirile, s-au descurcat sau au fost și momente dificile pe care le-au trecut? - Ei cumva deja cunoșteau, au făcut ca o repetiție, așa”, a subliniat reprezentantul IGSU, Tudor Porubin.
Organizatorii spun că activitățile au scopul de a-i învăța pe tineri cum să reacționeze corect în situații excepționale, dezvoltând în același timp spiritul de echipă, disciplina și solidaritatea. Competițiile din cadrul „Școlii Securității” se vor desfășășura, anul acesta, în perioada 20-28 mai și vor continua în mai multe raioane ale țării, inclusiv la Edineț, Soroca, Bălți, Ungheni, Orhei, Cahul, Hîncești, Căușeni, UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău.




































