Procurorul general, Alexandru Machidon, a venit cu o reacție după controversele privind cei 55.000 de euro găsiți în casa părinților săi și explicațiile oferite în cadrul procedurii de evaluare externă. Machidon susține că banii reprezintă economiile părinților săi, acumulate de-a lungul anilor, iar existența acestora nu ar fi fost un secret în familie.
Potrivit lui, atât el, cât și sora sa știau de mulți ani despre bani și despre locul unde erau păstrați.
„În acest context, faptul că un procuror a găsit 75 de mii de euro în casa părinților pare de necrezut. Chiar dacă adevărul este că părinții mei au muncit, au strâns bani și i-au păstrat astfel, iar noi i-am găsit după decesul lor, este greu să răzbați cu adevărul după ce atâția ani am fost obișnuiți cu minciuni”, a declarat acesta.
Șeful Procuraturii a explicat că părinții săi desfășurau mai multe activități economice înainte de deces. Potrivit lui, tatăl său s-ar fi ocupat de exportul de mere în Federația Rusă, importul automobilelor din Germania și Polonia, dar și de muncă oficială în Israel. Totodată, părinții săi administrau împreună o întreprindere individuală activă din anul 1995 până la moartea lor.
Machidon afirmă că suma respectivă a fost declarată încă din anul 2018, în perioada dobândirii moștenirii, și nu ar fi apărut ulterior ca justificare în contextul procedurii Vetting.
„Suma respectivă nu a fost indicată pentru prima dată în cadrul procedurii de evaluare externă și nu a apărut ca explicație formulată ulterior, este o sumă reflectată în declarația de avere depusă încă în 2018”, a precizat el.
Procurorul a calificat întreaga situație drept una legată de „un eveniment tragic și subit” din viața familiei sale și a spus că evită să ofere mai multe detalii din respect pentru memoria părinților și pentru intimitatea familiei.
Totodată, Machidon susține că toate explicațiile și informațiile disponibile au fost prezentate în cadrul evaluării externe, iar autoritățile competente au examinat proveniența banilor, modul de declarare și contextul dobândirii acestora.
Machidon susține că percepția creată în jurul cazului afectează nu doar imaginea sa, ci și instituția procuraturii.
„Nimic nu va opri denigrarea, care a pornit cu scopul de a lovi în procuratură, nu atât în mine, și de a submina progresele care se fac în justiție după mulți ani de așteptare”, a menționat Machidon.
La final, procurorul a declarat că va încerca să recâștige încrederea publicului în Procuratură și să contribuie la transformarea instituției într-una care luptă cu adevărat împotriva corupției și a ilegalității.
„Va fi dificil să corectez percepția creată despre mine pentru cei care au auzit doar o versiune a istoriei, ironiile, denigrarea, dar vă promit că voi face tot ce-mi stă în puteri să corectez percepția despre procuratură. Voi face tot ce-mi stă în puteri ca procuratura să capete în timp respectul societății și să devină o instituție care luptă cu adevărat împotriva corupției și a ilegalității.”























