Nicanor Ciochină, fostul primar din Boldurești, condamnat la șapte ani de închisoare după ce ar fi lovit mortal un copil și ar fi fugit de la locul accidentului, va afla pe 16 iunie dacă pedeapsa îi va fi menținută sau schimbată la Curtea de Apel Centru. În același dosar, procurorii cer o pedeapsă mai mare pentru Ion Andronache, presupusul său complice.
Potrivit unui comunicat emis de PCCOCS, acuzatorii solicită aplicarea pedepsei maxime pentru bărbatul care ar fi ajutat șoferul să șteargă urmele accidentului. Anterior, Andronache a fost condamnat la doi ani de închisoare, însă va executa doar șase luni, restul pedepsei fiind suspendat condiționat pe o perioadă de trei ani.
În cazul lui Nicanor Ciochină, instanța a dispus pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal: șapte ani de închisoare.
Luni, 25 mai, Nicanor Ciochină și Ion Andronache și-au spus ultimul cuvânt. Aceștia se declară nevinovați.
TV8.md amintește că pe 27 februarie, Nicanor Ciochină a fost condamnat la șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip deschis. Ion Andronache, considerat complice în dosar, a fost condamnat la doi ani de închisoare, însă va executa doar șase luni, restul pedepsei fiind suspendat condiționat pe o perioadă de trei ani.
Totuși, Ciochină a scăpat de doi ani de închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, deoarece sentința a fost pronunțată la opt zile după expirarea termenului de prescripție pentru această faptă.
Judecătoarea Lilia Lupașco a declarat pentru ZdG că nu a pronunțat sentința mai devreme, menționând că „nu a reușit fizic, pentru că și așa nu a dormit nopțile scriind decizia motivată”, respingând ideea că verdictul ar fi fost amânat pentru a-l favoriza pe Ciochină. Menționăm că sentința de condamnare a lui Nicanor Ciochină are 109 pagini.






































