Prima ședință la Curtea de Apel în dosarul lui Vladimir Plahotniuc a fost programată pentru data de 24 august 2026. Instanța va examina recursul în dosarul „Frauda bancară” în care ex-liderul democrat a fost condamnat la 19 ani de închisoare.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor, dosarul va fi examinat de un complet prezidat de judecătorul Denis Băbălău.
Magistratul este doctor în Drept și absolvent al Institutului Național al Justiției (INJ). Și-a început cariera în 2011, în funcția de judecător la Judecătoria Ocnița, unde a activat până în 2016. Pentru o perioadă de un an, între decembrie 2014 și decembrie 2015, a fost transferat temporar la Judecătoria Rîșcani, municipiul Chișinău. Ulterior, în 2020, a fost avansat în funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău, redenumită din 2024 în Curtea de Apel Centru, unde activează până în prezent.
Denis Băbălău a promovat evaluarea externă a judecătorilor în aprilie 2025.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare, într-un penitenciar de tip închis, în dosarul „Frauda bancară”. Pedeapsa este cu 6 ani mai mică decât au solicitat procurorii. Fostul lider democrat a lipsit de la ședința în care a fost pronunțată hotărârea instanței, iar avocatul său, Lucian Rogac, a anunțat că sentința va fi contestată.
„Echipa de apărare a lui Vladimir Plahotniuc respinge categoric sentința pronunțată astăzi și o califică drept profund ilegală, vădit netemeinică și incompatibilă cu standardele minime ale unui proces echitabil. Apărarea va formula apel și va uza de toate căile legale interne și internaționale pentru anularea acestei sentințe”, a scris Rogac ulterior într-o postare pe Facebook.
Sentința a fost contestată și de Procuratura Anticorupție, care o consideră prea blândă. Procurorii solicită casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare.
Fostul lider democrat afirmă că dosarul său ar fi „dictat politic” și declară că hotărârea primei instanțe va fi contestată în instanțe superioare, inclusiv la nivel european și internațional.
TV8.md amintește că Vladimir Plahotniuc a fost extrădat autorităților de la Chișinău pe 25 septembrie. În prima ședință de judecată la care a fost prezent, acesta s-a declarat nevinovat în dosarul „furtul miliardului” și a declarat că vrea să „facă lumină” în frauda bancară.
Ex-liderul democrat ar fi beneficiat de 39.282.000 de dolari și 3.518.000 de euro din furtul miliardului. Suma a fost dezvăluită în februarie 2023, la „Cutia Neagră”, de către procurorul general interimar de pe atunci, Ion Munteanu.
Procurorii investighează încă cinci cauze penale împotriva lui Plahotniuc: escrocheriile de la întreprinderea de stat „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, dosarul Kuliok, în care este cercetat Igor Dodon, încă un episod din „frauda bancară”, iar cel mai recent dosar este cel în care este învinuit pentru confecționarea, deținerea și utilizarea actelor de identitate false. În toate cauzele, acesta pledează nevinovat.
























