America a promovat mult timp libertatea și prosperitatea, dar a devenit imprevizibilă sub conducerea lui Donald Trump. În timp ce Statele Unite marchează 250 de ani de la fondare, corespondenții The Guardian din întreaga lume relatează despre cum este percepută acum această țară atât de aliați, cât și de rivali, transmite Libertatea.
China, rivalul care speră să-i ia locul
Chinezii care au trăit pe vremea Războiului Rece au o viziunea contradictorie asupra SUA. Wen Feng, un pensionar în vârstă de 60 de ani, consideră SUA un „provocator de probleme” – un punct de vedere alimentat de propagandă de stat, care îl prezintă pe Unchiul Sam drept „o forță ticăloasă și ipocrită pe scena mondială”.
Cu toate acestea, bogăția americană este atrăgătoare, mai ales în rândul celor mai înfocați naționaliști chinezi. Ani de zile, elitele politice și de afaceri – inclusiv liderul chinez Xi Jinping – și-au trimis copiii să studieze în Statele Unite. Aproape toți chinezii și-au dorit într-un moment al vieții lor să experimenteze măcar puțin din visul american. Disidenții s-au orientat mai ales către SUA, fiind atrași de libertate și democrație. Oamenii de afaceri au căutat oportunități în Statele Unite pe măsură ce China s-a deschis în anii 1990 și a aderat la Organizația Mondială a Comerțului în 2001. Pentru studenții de top, o universitate din SUA a fost o alegere naturală.
Toate acestea s-au schimbat însă în ultimul deceniu, în principal din cauza lui Donald Trump. Chinezii sunt nemulțumiți mai ales de tarifele sale vamale, pe care le consideră o pedeapsă pentru proprirea lor virtute: capacitatea de a produce bunuri căutate de clienții americani. „Poporul chinez este foarte muncitor. Suntem dispuși să îndurăm greutăți pentru a face bani, spre deosebire de americani”, spune Liu Cheng, în vârstă de 47 de ani.
Criza financiară din 2008 a avut de asemenea unor rol în schimbarea percepției chinezilor față de Statele Unite. Alimentați de propaganda de pe rețelele de socializare, dar și de propriile experiențe personale, tot mai mulți chinezi consideră Statele Unite un tărâm al violenței armate, al persoanelor fără adăpost, al brutalității poliției și al populismului în creștere. În opinia lor, studenții chinezi sunt tratați cu o suspiciune rasistă. În același timp, încrederea în sine a Chinei a crescut. Consumerismul, cândva una dintre principalele atracții ale Occidentului capitalist, este motorul marilor orașe chineze. Și, în timp ce America reflectă asupra celor 250 de ani ai săi de presupusă măreție, China privește cu nerăbdare spre următorii 250 de ani și se vede pe ea în fruntea lumii, scrie Amy Hawkins de la Beijing.
Mexic, atât de departe de Dumnezeu, atât de aproape de SUA
Un citat atribuit fostului dictator mexican Porfirio Díaz surprinde relația complexă și adesea tensionată dintre Mexic și SUA: „Sărmanul Mexic, atât de departe de Dumnezeu, atât de aproape de SUA”. Vecinătatea dintre Mexic și SUA a însemnat încurcături constante asupra comerțului, imigrației și teritoriului. În 1846, forțele americane au invadat și au ocupat Mexicul, forțându-l în cele din urmă să cedeze mai mult de jumătate din teritoriul său.
Războiul mexicano-american este încă amintit cu amărăciune în Mexic, iar anul acesta Donald Trump a atins un punct sensibil când a sărbătorit „o victorie triumfătoare pentru suveranitatea americană”. Acest comentariu a fost interpretat ca o manifestare emblematică a atitudinii sale agresive față de Mexic.
În ultimele decenii, relațiile americano-mexicane s-au aflat pe un făgaș al cordialității și cooperării, atât în ceea ce privește comerțul, cât și securitatea. Trump a încercat însă să joace rolul de „bătăuș” al Mexicului. Chiar în prima sa zi de mandat, liderul republican a semnat un ordin executiv în care a desemnat cartelurile mexicane de droguri drept organizații teroriste. „Mexicului nu-i va plăcea”, a spus el. Donald Trump a făcut presiuni apoi asupra președintei Claudia Sheinbaum ca să permită trupelor americane să intre în Mexic pentru a combate cartelurile, atingând un punct sensibil politic într-o țară care nu a uitat niciodată invazia din 1846.
Nu este surprinzător că opiniile despre SUA s-au prăbușit odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, aproape șapte din zece mexicani văzându-și vecinul nordic în mod nefavorabil. Trump „a folosit Mexicul ca pe o pinata politico-electorală, a denigrat imigranții mexicani, a transformat interdependența în armă și a amenințat că va recurge unilateral la forță”, comentează fostul ambasador în SUA Arturo Sarukhan. Acesta este „cel mai rău moment din relațiile dintre Mexic și SUA din istoria modernă”, apreciază el.
Ucraina și „aliatul ciudat”
Într-o vizită surpriză efectuată la Kiev în 2023, Joe Biden l-a îmbrățișat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-și manifesta sprijinul în fața atacului brutal al Rusiei. Această vizită părea să confirme că Ucraina, care de la prăbușirea Uniunii Sovietice fluctuase între vest și est, se afla în sfârșit în tabăra occidentală. Ani de zile, ucrainenii erau împărțiți în a privi către Statele Unite, ca far al democrației și al prosperității economice, sau în a rămâne în mrejele Rusiei.
Oficialii americani care au servit la Kiev în anii 1990 își amintesc de o elită politică care slujea de buze aspirațiilor occidentale, dar care era încă înrădăcinată în moștenirea sovietică. Mai târziu, mulți ucraineni și-au dorit o cale de mijloc: relații bune atât cu estul, cât și cu vestul. Dar această ecuație a devenit foarte diferită după 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a declanșat un conflict în Donbas. Invazia la scară largă din 2022 a consolidat și mai mult direcția pro-occidentală, cu o identitate națională ucraineană mai puternică în care Statele Unite ar juca rolul de aliat principal. Apoi a venit realegerea lui Donald Trump, iar povestea s-a erodat. Un sondaj publicat săptămâna aceasta de Gallup arată că doar 7% din ucraineni aprobă conducerea SUA, față de 66% la începutul invaziei ruse la scară largă.
Acest sondaj indică totodată că încrederea în SUA a scăzut în 140 de țări de la reinstalarea lui Trump la Casa Albă. Cu toate acestea, SUA rămân unul dintre cei mai valoroși aliați ai Ucrainei, chiar dacă unul „ciudat”, cu un lider de la Casa Albă care și-a insultat omologul ucrainean, i-a minimalizat șansele pe câmpul de luptă și a sugerat că a fost vina țării atacate că se află în război cu Rusia.
„În anii 1990, America părea o lume de vis”, spune Oleksandr, un inginer în vârstă de 62 de ani. „Dar acum, este greu să știi ce să mai crezi”, adaugă el. După patru ani de război, Ucraina este încă pe deplin conștientă de faptul că are nevoie de sprijinul aliaților pentru a continua să reziste în fața invaziei ruse, dar acum simte că ajutorul va veni în principal din Europa.
„Pe măsură ce America pare să se retragă din colțul nostru, ne uităm mai mult la vecinii noștri din Occident”, scrie romancierul ucrainean Andrei Kurkov. „Vor fi ei capabili să intervină în golul lăsat de SUA? Nu știm, tot ce putem face deocamdată este să sperăm”, adaugă el, potrivit corespondentului de la Kiev, Shaun Walker.
Rusia încă speră să profite pe seama lui Trump
Generații întregi de ruși au admirat și au urât deopotrivă SUA. Cetățenii sovietici au stat la coadă ore întregi pentru primul McDonald’s din Moscova și au prețuit blugii Levi’s de contrabandă, în timp ce propaganda de stat prezenta SUA drept arhitectul principal al nedreptății globale. Sub Vladimir Putin, această contradicție s-a adâncit. Țara portretizată la televiziunea rusă ca o putere ostilă și în declin era preferată de elita rusă pentru a-și cumpăra case, a-și trimite copiii la studii și a-și depozita averea. Odată cu reinstalarea lui Trump la Casa Albă, Kremlinul prezenta SUA „mai puțin ticăloasă și un potențial partener”.
În paralel, Europa era numită principalul obstacol în calea păcii în Ucraina. „Bătrânul continent” – adesea cu Marea Britanie evidențiată – a fost acuzat în mod aberant de prelungirea războiului din Ucraina și de sabotarea eforturilor de îmbunătățire a relațiilor dintre Moscova și Washington. Putin a adoptat un ton cald față de Trump sub pretextul de a oferi „o nouă calitate” relațiilor ruso-americane. Kremlinul a insistat pe lângă administrația Trump ca Rusia să fie prezentată într-o imagine pozitivă și tratată ca o mare putere egală SUA, iar cele două țări să modeleze ordinea internațională în funcție de sferele lor de influență. Totuși, pe măsură ce administrația Trump a menținut sancțiunile impuse Rusiei, a continuat livrarea unui anumit ajutor pentru Ucraina și a dat puține semne că ar accepta cerințele fundamentale ale Kremlinului cu privire la Ucraina și împărțirea lumii, entuziasmul a început să se estompeze la Kremlin.
Revenirea lui Trump nu a adus marea înțelegere dorită de Kremlin și simpatizanții săi. În schimb, Trump a ajuns să semene cu forța disruptivă pe care Putin și-a dorit atât de mult ca el să o întruchipeze. Washingtonul a început un război împotriva regimului din Iran și a exercitat presiuni asupra altor parteneri-cheie ai Moscovei, printre care Cuba și Venezuela. Administrația Trump și-a aprofundat, de asemenea, implicarea pozitivă în Armenia și Azerbaidjan – o regiune pe care Rusia a considerat-o mereu drept sfera sa naturală de influență. „Era ca și cum proiectul lui Putin de a submina ordinea mondială ar fi fost spulberat de o perturbare și mai mare”, constată analista Hanna Notte. În opinia analistului rus Dmitri Trenin, concluzia este evidentă pentru Moscova: „America nu este un mediator, ci un jucător-cheie în tabăra inamică”. Și totuși, Putin pare să nu renunțe la posibilitatea de a-l atrage pe Trump de partea sa. El a ținut să-l sune pe Trump de ziua sa de naștere și să vorbească din nou despre ridicarea relațiilor ruso-americane la un nou nivel. Cel puțin deocamdată, Kremlinul continuă să se comporte ca și cum președintele SUA ar putea fi încă convins să vadă lumea prin ochii Moscovei, scrie Pjotr Sauer, corespondentul The Guardian pentru Rusia.




































