Zi neagră în istoria Basarabiei. Astăzi comemorăm 77 de ani de la al doilea val de deportări staliniste. Este ziua în care aproximativ 35 de mii de oameni au fost luați cu forța de acasă și duși la mii de kilometri să muncească pentru o bucată de pâine. Victimele regimului odios au fost comemorate în cadrul unui eveniment special organizat, azi dimineață, în fața monumentului „Trenul Durerii”.
Majoritatea dintre cei prezenți la comemorare au fost din cei marcați mai mult sau mai puțin de fărădelegile regimului. Este ziua în care victimele își amintesc de părinți, bunici și copilăria care le-a fost răpită. Au venit cu flori și lumânări pentru a-i pomeni pe cei care au fost smulși din casele lor și condamnați la suferință.
Pentru Elena, ziua de 6 iulie este o rană care nu s-a vindecat nici după zeci de ani. Cu lacrimi în ochi, Elena ne-a povestit că copilăria i-a fost înlocuită de muncă grea și umilință, doar pentru că era considerată „copil de dușman al poporului”:
„Mama mea a avut zeci de cazuri în care avea să fie moartă și să nu mai fie în viață. O copilă de 11 ani, fiind eminentă la învățătură, și ea lucrează ajutor de tractorist. Sunt mărul Siberiei de acasă. La 11 ani la care stau aici în față, eu lucram hamal, încărcam mașini cu fructe și legume. Eu și acum am semne la deget pentru că scriam duminicile etichete pentru gospodăria sătească”.
Vera s-a născut pe pământurile siberiene. Din poveștile mamei, aceasta ne-a spus că drumul era un adevărat coșmar. Înghesuiți în vagoane marfare, oamenii sperau măcar la o rază de lumină sau la o gură de aer.
Petru își amintește cu durere de mătușa sa, care a fost ridicată noaptea și dusă departe, fără să mai revină vreodată acasă:
„Și i-au scos pe un câmp noaptea, și ea a strigat și au strigat și alții „cred că noi nu o să ne mai întoarcem”. Și s-au auzit pe câmpul cela împușcături și nu s-a mai auzit nimic de dânsa. Vai de capul nostru cât am suferit noi.”
Ion avea doar doi anișori și jumătate când a fost dus departe de casă, împreună cu familia sa.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, peste 35.000 de moldoveni au fost ridicați din casele lor de autoritățile sovietice, acesta fiind al doilea și cel mai mai mare val de deportări. Oamenii au fost duși în Kazahstan și Siberia în vagoane pentru vite. Mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul în acea călătorie în condiții inumane, iar și mai mulți nu s-au mai întors acasă niciodată.
