Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1714: Doliu la Zaporojie, negocieri la Abu Dhabi și rafinărie rusă în flăcări. Zelenski merge la Berlin

/VIDEO/ Companii de stat cu salarii mari, dar profit puțin? Câte întreprinderi aduc bani la bugetul Republicii Moldova

economie
12 iulie 2026, ora 21:00

În Republica Moldova există aproximativ 152 de întreprinderi de stat, la care se adaugă societăți pe acțiuni și alte entități în care statul deține participații. Deși unele dintre acestea plătesc salarii lunare de 100–160 de mii de lei, doar aproximativ 40% sunt profitabile, iar peste 90% din profit este generat de primele zece întreprinderi. Datele au fost prezentate în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8.

„Noi avem 2 categorii de întreprinderi. Conform situației de la 1 ianuarie 2026, din cele 152 de întreprinderi de stat, 55 sunt profitabile și generează un profit net de circa 940 de milioane de lei, împreună. Dintre care, peste 90% sunt generate de top 10”, a declarat Serghei Merjan, director al Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, făcând referire la cel mai recent raport al organizației.

Potrivit Agenției Proprietății Publice (APP), Aeroportul Internațional Chișinău a încheiat anul 2025 cu un profit net de 711,9 milioane de lei, de aproape 14 ori mai mare decât cel al ocupantei locului doi, întreprinderea de stat MOLDATSA, care a raportat un profit de 52,3 milioane de lei. Pe locul al treilea se situează Nodul Hidroenergetic Costești, cu un profit de 49,1 milioane de lei.

În topul celor mai profitabile întreprinderi de stat se mai regăsesc Portul Fluvial Ungheni (29,6 milioane de lei), Fabrica de Sticlă din Chișinău (21,2 milioane de lei), Mileștii Mici (18,1 milioane de lei), Moldelectrica (10,8 milioane de lei), Poșta Moldovei (5,6 milioane de lei), Radiocomunicații (5,5 milioane de lei) și Direcția pentru exploatarea imobilului (5,2 milioane de lei).

La polul opus, Calea Ferată din Moldova a înregistrat în 2025 cea mai mare pierdere dintre întreprinderile de stat, de 89,98 milioane de lei. Pe locul al doilea în clasamentul pierderilor se află Editura „Universul”, cu un minus de 25,8 milioane de lei, urmată de Aeroportul Internațional Mărculești, care a raportat pierderi de 14,1 milioane de lei.

În topul celor mai păguboase întreprinderi de stat se mai regăsesc Colegiul Național de Viticultură și Vinificație (-11,5 milioane de lei), Î.S. pentru Silvicultură „Glodeni” (-5,3 milioane de lei), Moldaeroservice (-2,8 milioane de lei), Stațiunea Didactico-Experimentală din Stăuceni (-2,1 milioane de lei), Stațiunea Tehnologică pentru Irigare Cahul (-1,2 milioane de lei), Institutul de Tehnică Agricolă „Mecagro” (-1,2 milioane de lei) și Stațiunea Didactico-Experimentală „Chetrosu” (-1,18 milioane de lei).

În opinia lui Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrație al Energocom, situația este cauzată inclusiv de faptul că „statul nu este cel mai bun administrator”. În acest context, el consideră că autoritățile ar trebui să-și pună întrebarea „de câte întreprinderi are nevoie statul”.

„Statul trebuie să analizeze propriile puteri, situația din economie. Nu sunt de acord că statul în genere nu trebuie să aibă întreprinderi de stat”, a declarat Slusari.

Una dintre soluțiile luate în considerare de autorități este evaluarea întreprinderilor de stat în vederea identificării celor care pot fi privatizate, lichidate sau reorganizate.

„Triajul trebuie făcut în baza unui regulament elaborat încă în anul 2023, proces finalizat anul trecut. Acesta prevedea stabilirea a cinci categorii: 1) întreprinderi strategice, care nu pot fi supuse privatizării; 2) întreprinderi care trebuie reorganizate într-o altă formă juridică, inclusiv în servicii publice; 3) întreprinderi neprofitabile și nerelevante; 4) întreprinderi propuse pentru privatizare; 5) întreprinderi preluate de stat”, a explicat Merjan.

Recent, Guvernul a aprobat extinderea listei bunurilor proprietate de stat care pot fi privatizate, prin includerea a încă cinci întreprinderi. Potrivit autorităților, decizia urmărește atragerea investițiilor private, reducerea cheltuielilor suportate de stat și modernizarea companiilor.

Cea mai valoroasă dintre întreprinderile incluse pe listă este Î.S. „Fabrica de Sticlă din Chișinău”, a cărei valoare este estimată la aproximativ 773 de milioane de lei. Aceasta urmează să fie vândută prin concurs investițional, iar viitorul proprietar va trebui să respecte anumite obligații privind investițiile și dezvoltarea capacităților de producție.

Pe lista propusă pentru privatizare se mai regăsesc Î.S. „Hotelul Zarea”, Centrul de Instruire în Domeniul Relațiilor de Muncă, Î.S. „MoldData” și Î.S. „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului”.

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

Victoria Belous, propusă de PAS pentru Primăria Chișinău: Organizația municipală o va susține la alegerile din 2027
Victoria Belous, propusă de PAS pentru Primăria Chișinău: Organizația municipală o va susține la alegerile din 2027
/PROMO/ Cine alimentează frica de război și ce notă va primi Moldova de la UE? De la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ Cine alimentează frica de război și ce notă va primi Moldova de la UE? De la 20:00, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ „Puțin dau, dar ajută”: Pensionarii au făcut cozi pentru compensații la energie
/VIDEO/ „Puțin dau, dar ajută”: Pensionarii au făcut cozi pentru compensații la energie
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
Scenariul scumpirii gazelor și energiei electrice, tot mai probabil în Moldova. Junghietu: „Nu avem noi butonul”
Scenariul scumpirii gazelor și energiei electrice, tot mai probabil în Moldova. Junghietu: „Nu avem noi butonul”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente