Natalia Plugaru rămâne ministra Muncii și Protecției Sociale și în Guvernul condus de Vasile Tofan. Fosta reprezentantă adjunctă a UNFPA Moldova are peste 15 ani de experiență în programe sociale, politici demografice, egalitate de gen și sprijinirea tinerilor.
După depunerea jurământului, Plugaru a declarat că noul mandat reprezintă un angajament față de persoanele care au nevoie de sprijinul statului:
„Acest jurământ este un angajament față de fiecare copil, familie, persoană în etate, persoană cu dizabilități și față de toți cei care au nevoie de sprijinul statului. Mulțumesc pentru încredere. Continuăm să construim un sistem de protecție socială mai puternic și o Moldovă europeană”.
Potrivit UNFPA Moldova, Natalia Plugaru este profesionistă în domeniul dezvoltării durabile, cu peste 15 ani de experiență în elaborarea și implementarea programelor axate pe reziliența demografică, egalitatea de gen și abilitarea tinerilor.
Are master în management public la Academia de Administrare Publică din Chișinău și deține titlul de doctor în management, obținut la Academia de Studii Economice din București, România.
Și-a început activitatea profesională în organizații ale societății civile, unde a oferit sprijin supraviețuitorilor violenței domestice și traficului de ființe umane, implicându-se activ în proiecte sociale și educaționale. A fost și lector universitar la Universitatea de Stat din Bălți, unde a predat cursuri de economie și management.
Ulterior, a devenit vicepreședintă a Consiliului Național al Tineretului din Moldova (CNTM). În această funcție, a condus inițiative de advocacy la nivel național și regional, pentru integrarea priorităților tinerilor în agenda politicilor publice.
În trecut, a deținut funcția de reprezentantă adjunctă a UNFPA Moldova, unde oferă leadership strategic și coordonează programele din domeniile rezilienței demografice și guvernanței datelor, prevenirii și combaterii violenței bazate pe gen, sănătății și drepturilor sexuale și reproductive, precum și dezvoltării tineretului.
În această calitate, Natalia Plugaru a coordonat programe care sprijină Guvernul Republicii Moldova în alinierea politicilor publice la prioritățile de integrare europeană și la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Averea declarată
În 2025, Natalia Plugaru a încasat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale un salariu de circa 41.000 de lei. Cea mai mare parte a banilor din veniturile declarate reprezintă 945.500 lei, obținuți de la Fondul ONU pentru Populație. Ministra a mai primit din România o alocație de stat pentru copii în valoare de 3.504 lei românești.
La capitolul bunuri imobile, Natalia Plugaru a indicat un teren agricol de 0,0344 hectare, cumpărat în anul 2002 și evaluat la 6.129 de lei. Pe numele său mai figurează un alt bun imobil, cu suprafața de 29,2 metri pătrați, evaluat la 42.359 de lei, precum și un garaj de 39,9 metri pătrați. Acesta din urmă a fost cumpărat în 2019 cu aproape 181.000 de lei, iar valoarea sa de piață este estimată la 200.000 de lei.
În document mai sunt indicate patru apartamente, cu suprafețe cuprinse între 53 și 105,4 metri pătrați, cumpărate în perioada 2019-2025. Valoarea acestora variază între 73.000 și 105.000 de euro. Locuințele sunt însă pe numele altor persoane și nu îi aparțin Nataliei Plugaru.
Natalia Plugaru declară și un automobil Hyundai Getz, fabricat în 2006 și cumpărat în 2012. Mașina a fost achiziționată cu 4.000 de euro, iar în prezent ar valora aproximativ 1.000 de euro. Tot pe numele unei alte persoane este indicat un automobil electric Dacia Spring, fabricat și cumpărat în 2021, cu o valoare de achiziție de 9.000 de euro.







































