Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Rachetă rusească doborâtă cu tunul unui avion de vânătoare. Alt pod din Kiev, ținta dronelor

/VIDEO/ Alertă la granița României: O nouă dronă a fost doborâtă de un avion F-16

Avion f16
25 iulie 2026, ora 10:00

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață în spațiul aerian al României, în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. Anunțul a fost făcut de președintele României, Nicușor Dan, care a precizat că aparatul de zbor a fost neutralizat de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16.

Potrivit șefului statului, drona a fost doborâtă în jurul orei 8:30, la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Sfântu Gheorghe. La scurt timp, ministrul Apărării, Radu Miruță, a oferit detalii similare, precizând că incidentul a avut loc la ora 8:34, la 9,6 kilometri vest de localitate. Acesta a explicat că drona a fost detectată de radarele Ministerului Apărării Naționale la ora 8:22, imediat după ce a pătruns în spațiul aerian românesc.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că două aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă pentru Poliția Aeriană, au interceptat ținta și au executat procedurile standard de identificare și neutralizare.

„Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei”, a transmis MApN într-un comunicat. Echipe ale ministerului urmează să efectueze verificări la locul impactului.

Acesta este al doilea incident de acest fel în mai puțin de 24 de ore. Vineri dimineață, Forțele Aeriene Române au doborât pentru prima dată o dronă care pătrunsese pe teritoriul național, în apropierea localității Padina, județul Buzău. În acea operațiune au fost implicate și aeronave Eurofighter italiene, însă aparatul de zbor a fost în cele din urmă neutralizat de un F-16 românesc.

Potrivit procurorilor, drona doborâtă vineri era de tip Shahed, cunoscută în Rusia sub denumirea Geran-2.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente