Un fost președinte al Băncii de Economii a fost reținut într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit surselor TV8, este vorba despre Grigore Gacikevici. Reținerea a avut loc chiar cu o zi înainte să-și afle sentința în dosarul creditelor, aflat în instanță de peste 13 ani.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție, suspectul a fost reținut în seara zilei de 29 iulie, pentru 72 de ore, și plasat în izolatorul CNA.
Anchetatorii susțin că, în perioada în care conducea Banca de Economii, acesta ar fi cerut și primit remunerații ilegale pentru a facilita acordarea unor credite. Ulterior, banii obținuți ar fi fost transferați peste hotare, pentru a le ascunde proveniența.
Pe 30 iulie, Gacikevici urmează să-și afle sentința în dosarul creditelor acordate cu încălcarea normelor bancare în perioada 2005-2012. Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru acesta și câte 13 ani pentru alți patru foști membri ai Comitetului de Creditare al BEM. De asemenea, a fost solicitată arestarea acestora direct din sala de judecată.
Potrivit procurorilor, deciziile luate în perioada 2005-2012 ar fi provocat instituției financiare pierderi de aproape trei miliarde de lei. Pe lângă recuperarea prejudiciului, acuzatorii cer ca cei cinci să fie obligați să achite paguba și să nu mai poată ocupa funcții în sistemul bancar timp de cinci ani.
Dosarul a fost trimis în instanță în aprilie 2013 și se află pe rol de peste 13 ani. Avocatul lui Gacikevici declara în 2015 că clientul său pledează nevinovat.




































